Într-un comunicat, agenţia afirmă că hotelul Safir, unde stătea echipa sa de şase persoane, a fost lovit sâmbătă.
'Unul dintre colegii noştri este dat dispărut, în timp ce alţi doi au fost duşi la spital pentru a fi trataţi', a comunicat Reuters, precizând că ceilalţi trei colegi au fost găsiţi şi sunt teferi.
'Căutăm de urgenţă mai multe informaţii, lucrăm cu autorităţile din Kramatorsk şi ne sprijinim colegii şi familiile lor. Vom oferi o actualizare atunci când vom avea mai multe informaţii', a adăugat agenţia.
Vadim Filaşkin, guvernatorul regiunii ucrainene Doneţk, a scris duminică dimineaţa pe Telegram că 'ruşii au lovit Kramatorsk' şi că doi jurnalişti au fost răniţi, iar un altul este dispărut după ce un hotel a fost lovit.
'Cele trei victime sunt jurnalişti, cetăţeni ai Ucrainei, Statelor Unite şi Marii Britanii', a adăugat el, fără alte precizări.
'Autorităţile, poliţia şi salvatorii lucrează pe teren. Operaţiunile de eliminare a resturilor şi de salvare sunt în desfăşurare', a menţionat el.
Biroul procurorului general al Ucrainei a indicat, într-un comunicat pe Telegram, că a deschis o 'anchetă preliminară' cu privire la lovitură, despre care a spus că a avut loc la sâmbătă, ora locală 22.35 (19.35 GMT).
'Trupele ruse au lovit oraşul Kramatorsk, probabil cu o rachetă Iskander-M', se spune în comunicat.
Kramatorsk, ultimul oraş mare din Donbas sub control ucrainean, este situat la circa 20 km vest de linia frontului.
Potrivit unei ştiri anterioare a agenţiei Reuters, armata ucraineană a declarat că forţele ruse au lansat în cursul nopţii mai multe rachete şi drone care au vizat regiunile de pe linia frontului Cernihiv, Sumi, Harkiv şi Doneţk, însă sistemele antiaeriene au distrus majoritatea acestor arme.
'Majoritatea rachetelor nu şi-au atins ţintele', au transmis forţele aeriene ucrainene pe Telegram, adăugând că Rusia a lansat o rachetă balistică Iskander-M, o rachetă de croazieră Iskander-K şi şase rachete ghidate.
Potrivit aceleiaşi surse, forţele ruse au lansat nouă drone de atac, iar apărarea antiaeriană a distrus opt dintre ele deasupra regiunii Mikolaiv.