Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rezervele valutare ale BNR au crescut la 35,073 miliarde de euro

Rezervele valutare ale BNR au crescut la 35,073 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut cu 4,7%, la 35,073 miliarde de euro, în februarie comparativ cu nivelul de la finalul lunii ianuarie, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei transmis, joi.

 

În februarie, au avut loc intrări de 2,818 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euro-obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de două miliarde euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 1,243 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (512 milioane de euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia s-a situat la 3,6 miliarde de euro. Totodată, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 28 februarie 2018, au fost de 38,673 miliarde de euro, faţă de 37,095 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2018.

BNR precizează că plăţile scadente în luna martie 2018, în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 96 milioane de euro. AGERPRES

Subiecte în articol: bnr rezerve valutare valuta aur
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri