Jurnalul.ro Ştiri Externe Rezoluție a Parlamentul European prin care se cere acceptarea candidaturii la UE a Ucrainei și Republicii Moldova

Rezoluție a Parlamentul European prin care se cere acceptarea candidaturii la UE a Ucrainei și Republicii Moldova

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care invită șefii de stat sau de guvern să acorde „fără întârziere” statutul de țară candidată la UE Ucrainei și Republicii Moldova.

Rezoluția a fost adoptată cu 529 voturi pentru, 45 împotrivă și 14 abțineri.

Consiliul European ar trebui să facă același lucru cu Georgia „de îndată ce guvernul său a obținut rezultate” în ceea ce privește prioritățile indicate de Comisia Europeană.

În contextul războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, o asemenea decizie ar fi echivalentă cu demonstrarea rolului de lider, a hotărârii și a viziunii UE, potrivit eurodeputaților. Aceștia insistă asupra faptului că nu există o „procedură accelerată” pentru aderarea la UE și că aderarea rămâne un proces structurat și bazat pe merite, care necesită îndeplinirea criteriilor de aderare la UE și depinde de punerea în aplicare efectivă a reformelor.

Parlamentul invită autoritățile din Ucraina, Republica Moldova și Georgia „să demonstreze fără echivoc hotărârea politică de a da curs ambițiilor europene ale popoarelor lor”, accelerând reformele pentru a îndeplini în mod eficient criteriile de aderare la UE cât mai curând posibil.

Ucrainenii, moldoveni și georgienii merită să trăiască în țări libere, democratice și prospere, care să fie membri mândri și dedicați ai familiei europene, potrivit eurodeputaților, îndemnând Consiliul European să facă un prim pas important în direcția îndeplinirii aspirațiilor legitime ale cetățenilor acestor trei țări.

Rezoluția subliniază că nu există nicio alternativă la extindere, care este „mai mult ca niciodată o investiție geostrategică” într-o UE stabilă, puternică și unită. Perspectiva aderării depline la UE pentru țările care se străduiesc să devină state membre ține de propriile interese politice, economice și de securitate ale Uniunii Europene. Eurodeputații solicită ca procesul de extindere să fie „redinamizat” și deblocat în ceea ce privește Balcanii de Vest.

Astfel cum prevede articolul 49 din Tratatul UE, orice țară europeană care respectă valorile menționate la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membră a Uniunii Europene. Decizia privind aderarea la UE este luată în unanimitate de către Consiliu, după consultarea Comisiei și obținerea aprobării Parlamentului.

Ucraina (pe 28 februarie), Republica Moldova și Georgia (ambele pe 3 martie) au solicitat aderarea la UE în urma atacului Rusiei împotriva Ucrainei. Pe 17 iunie, Comisia a publicat avize cu privire la cele trei cereri, recomandând Consiliului să confirme perspectivele Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei de a deveni state membre ale UE.

Subiectul se află pe ordinea de zi a Consiliului European, care se reunește joi și vineri la Bruxelles. Înaintea summitului, liderii UE s-au întâlnit în această dimineață cu omologii lor din Balcanii de Vest.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri