Jurnalul.ro Auto Risc de incendiu la Mercedesuri

Risc de incendiu la Mercedesuri

1.449 de automobile Mercedes vândute în România sunt în pericol de a lua foc la pornire. „În cazul în care demarorul este blocat, ca urmare a unei defecţiuni survenite anterior şi, în acest stadiu au fost efectuate tentative de pornire mai multe şi/sau mai lungi, în consecinţă limitatorul curentului de pornire ar putea fi supra-solicitat electric şi s-ar supraîncălzi. În cel mai rău caz, componentele din jur s-ar putea aprinde şi ar izbucni un incendiu”, anunţă Mercedes într-o scrisoare în care infor-mează ANPC despre campania de rechemări pe care a demarat-o. Sunt vizate modelele A Class, B Class, CLA, C Class, E Class şi GLC. O altă campanie se referă la 7 autovehicule Mercedes-Benz GLC, C Class şi S Class. „În cadrul monitorizării globale a produselor, Daimler AG a constatat faptul că la anumite autoturisme proporţia de amestec a substanţelor din capsele pirotehnice ale întinzătoarelor de centură ar putea să nu corespundă specificaţiei indicate. În cazul unui accident cu activarea întinzătorului de centură faţă stânga, acesta din urmă ar putea să nu se declanşeze. Prin urmare, nu ar mai fi asigurat efectul de reţinere al acestui întinzător de centură”, spune producătorul german.

Subiecte în articol: Mercedes
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri