Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros 2019. Irina Bara a pierdut în primul tur al calificărilor

Roland Garros 2019. Irina Bara a pierdut în primul tur al calificărilor

Jucătoarea română de tenis Irina Maria Bara a fost învinsă de ucraineanca Angelina Kalinina cu 2-6, 7-6 (1), 6-2, marţi, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Bara (24 ani, 168 WTA) a cedat după două ore şi 16 minute în faţa unei adversare de 22 de ani, care se află pe locul 152 în ierarhia mondială.

Kalinina a reuşit nu mai puţin de 46 de lovituri direct câştigătoare, faţă de doar 19 ale româncei, ucraineanca având şi 60 de erori neforţate, în timp ce Bara a comis 28. Kalinina a făcut 10 duble greşeli în acest meci, iar Bara 6.

Irina Bara va primi pentru evoluţia sa 7.000 de euro şi 2 puncte WTA.

Miercuri va juca în primul tur preliminar şi Ana Bogdan (26 ani, 126 WTA), contra jucătoarei paraguayene Veronica Cepede Royg (27 ani, 160 WTA).
AGERPRES

Subiecte în articol: Irina Bara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri