Jurnalul.ro Cultură Carte Nou în colecția Anansi: două romane fascinante despre războiul legendar care a măcinat o civilizație, văzut din perspectiva feminină

Nou în colecția Anansi: două romane fascinante despre războiul legendar care a măcinat o civilizație, văzut din perspectiva feminină

de Magdalena Popa Buluc    |   

Două dintre romanele istorice care au fascinant cititorii britanici, cucerindu-i mai apoi pe iubitorii de literatură din întreaga lume, au apărut recent în traducere în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre două romane fascinante care revizitează cu ajutorul ficțiunii momentul istoric și legendar al Războiului Troian, conflictul care a măcinat o civilizație, văzut însă din perspectiva feminină.

Primul dintre acestea este Femeile din Troia, cel mai recent roman al îndrăgitei prozatoare britanice Pat Barker, „una dintre cele mai profunde și fascinante scriitoare contemporane”, în viziunea criticilor de la The Washington Post.

Nominalizat la Women’s Prize for Fiction, The Gordon Burn Prize și Costa Book Awards și câștigător al The Independent Bookshop Award în 2019, Femeile din Troia (traducere de Genoveva Cerchez) urmărește destinul unei femei extraordinare și reînvie una dintre cele mai glorioase povești ale lumii antice.

Troia a căzut, iar aheii, victorioși, sunt nerăbdători să se întoarcă acasă cu prada unui război care părea că nu se mai sfârșește. Ca să poată pleca înapoi, pe mare, ei așteaptă un vânt prielnic, însă zeii, jigniți de îndrăzneala războinicilor, se împotrivesc. Trupul neînsuflețit al regelui Priam zace pe pământ, iar războinicii sunt și ei părăsiți în tabăra adăpostită în umbrele unui oraș în ruină. Pe măsură ce așteptarea crește, vechi dușmănii ies la suprafață, iar gândurile potrivnice dintre oameni, femei și bărbați, nu-și găsesc astâmpăr. Regina Briseis, cândva sclavă a lui Ahile, urmărește în tăcere frământarea celor refuzați de vânturile mării și se aliază cu Hecuba, văduva regelui Priam, încercând să se răzbune pe învingători.


„Romanul lui Pat Barker este o minunăție” (Publishers Weekly), „Proza lui Pat Barker are ceva mai puternic decât o simplă înfloritură literară: ea aduce întâmplări petrecute demult în prezentul imediat” (The Washington Post), „Scrisul lui Pat Barker este viu, minuțios, profund. Romanul reușește să ne facă să pricepem că simțămintele personajelor lui – jalea femeilor din Troia – nu erau diferite de ale noastre, în lumea contemporană” (Chicago Review of Books) – acestea sunt doar o parte din cronicile entuziaste care au acompaniat publicarea cărții.
 

Pat Barker (n. 1943) este autoarea a cinsprezece romane, începând cu capodopera din 1982, Union Street. Drumul fantomă, aparținând trilogiei despre Primul Război Mondial (Trilogia regenerării), considerată una dintre cele mai apreciate capodopere pe temă istorică din literatura britanică, a fost recompensat cu Booker Prize. Romanul Tăcerea femeilor a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction, The Gordon Burn Prize și Costa Book Awards, iar în 2019 a câștigat The Independent Bookshop Award. În anul 2000 a primit distincția de Commander of the Order of British Empire. Trăiește în Anglia, la Durham. În limba română au mai apărut Dincolo de limită (Editura Trei, 2005), Trilogia regenerării (Editura Trei, 2009) și Tăcerea femeilor (Pandora M, 2019).

Cel de-al doilea roman care „dă glas femeilor până acum tăcute din Războiul Troian” (Madeline Miller) este O mie de corăbii, unul dintre bestsellerurile cunoscutei scriitoare și clasiciste britanice Natalie Haynes.

O mie de corăbii (traducere de Ioana Filat) nu este numai romanul unui război, ci este o narațiune urzită cu poveștile femeilor prinse într-un conflict legendar și istorisită prin vocea muritoarelor, dar și a zeițelor, un roman inspirat, printre altele, de Iliada, „una dintre operele fundamentale pe tema războiului și a războinicilor, a bărbaților și a masculinității”.

Creusa se trezește la miezul nopții într-o cetate, Troia, mistuită de flăcări. După zece ani de lupte în care aheii și troienii aproape că au uitat ce i-a mânat pe câmpul de bătălie, primii a ieșit victorioși, iar ultimii și-au văzut cetatea redusă la cenușă în câteva ceasuri.
Urmările îngrozitoare ale înfruntării se întind de la Muntele Olimp până la Muntele Ida, din Troia până la îndepărtatele insule grecești, ele îi cutremură pe oameni și zei deopotrivă. 
„Un roman fascinant, o poveste despre pasiuni, trădare și putere pe care Homer însuși și-ar fi dorit s-o scrie”, notau criticii de la Globe and Mail imediat după publicarea cărții, „aparte, de un feminism curajos, această interpretare subversivă a clasicilor este o profundă încântare”, completau cei de la The Guardian.

Natalie Haynes este una dintre cele mai populare scriitoare britanice, comediană multiplu premiată, jurnalistă și broadcaster. A făcut parte din juriul Man Booker Prize și Orange Prize. A publicat trei romane: The Amber Fury (2014), The Children of Jocasta (2017) și A Thousand Ships (O mie de corăbii, 2019), care a fost nominalizat la Women's Prize for Fiction în 2020. A scris, de asemenea, două volume de nonficțiune, The Ancient Guide to Modern Life (2010) și Pandora's Jar (2020). Este autoarea unei serii de emisiuni radio, Natalie Haynes Stands Up for the Classics, și publică frecvent cronici în The Independent și The Guardian.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri