Primul termen extras din lada cunoașterii etnologului Gheorghiță Ciocioi: „Foișorul este o terasă deschisă, ceva mai înaltă față de sol, având acoperișul susținut de stâlpi. De asemenea, pavilion, chioșc, punct de observație («foișor de foc»). În tălmăcirile biblice, în română, loc al Cinei celei de Taină (în latină, cēnācŭlum/coenaculum - din cena/coena, lat. - cină), apostolii fiind «reuniți» alături de Mântuitorul în Foișor («odaia/încăperea de sus»). Tot în Foișor, peste apostolii strânși laolaltă, de Rusalii, se va pogorî Duhul Sfânt. Termenul e împrumutat din maghiară - folyosó, unde are înțelesul, astăzi, de galerie de trecere, coridor, spațiu lung și îngust care leagă părți ale unei clădiri de la același nivel. Cuvântul provine din vechiul verb ugric folyik - a curge, a se scurge, a înainta. Prin adăugarea unui sufix iterativ, a apărut forma veche a verbului folyos - «a merge agale», «a se plimba de jur-împrejur» (Új Magyar Etimológiai Szótár). De aici, galeria care se întinde de-a lungul unei clădiri - folyosó. Trecut în graiurile din Transilvania ca falișor, folișor”.
Îndepărtare de sensul maghiar
În limba română, termenul nu și-a păstrat conotațiile inițiale, nu? „Sensul românesc s-a îndepărtat, în timp, de cel maghiar, galeriile, pridvoarele acoperite ajungând să numească cerdacul, pavilioanele deschise pentru a admira o priveliște, belvedere, loc mai înalt de unde privești, observi. Foișorul de astăzi”.
Poruncă pentru toată lumea
În continuare, un cuvânt frecvent utilizat astăzi - universal. Ce poveste are? „Nu este un termen atât de nou în limba română - apreciază distinsul filolog Gheorghiță Ciocioi. În orice caz, nu aparține perioadei fanteziilor latiniste a limbii române. Îl întâlnim și în «Letopisețul» lui Nicolae Costin - ce are mai bine de trei veacuri - în care cronicarul vorbește de un «universal al lui Țar Petru» - cu sensul de ukaz/poruncă valabil/ă pentru toată lumea, cu caracter universal. Va fi folosit apoi des în cultura noastră (în contrast cu particular), după 1830, astfel că nu e de mirare că revistele bisericești, ierarhii foloseau această numire în mod curent la leat 1870. Și, desigur, Biserica era destul de reticentă la năzbâtiile latiniste. Au fost mai mulți traducători, altfel, ai Noului Testament în epocă. - Texte neagreate de Biserică. E drept, pe la 1880-1890, puteai citi mai ușor unele cărți în italiană decât în română”.
Slovă veche
Tot aici: „Păstrez și astăzi «Viața repausaților noștri», de la 1891, de pildă, cu un limbaj apropiat curentului (cu «răposat», în limbă, am rămas, fără a ne scandaliza, cu toate astea). De asemenea, am primit prin 1987, de la mănăstirea Pasărea, o Psaltire, «pe nou», de până în 1900, care reproducea cu exactitate textul uneia de pe «slovă veche». Maicile se temeau și atunci de înnoirile aduse limbajului. Citeau doar astfel. Sigur, unii termeni slavonești sunt de neînțeles astăzi multora în acea Psaltire, bașca cei învechiți, eliminați în edițiile mai noi ale Bisericii noastre. Deloc surprinzător, așadar, Biserica a folosit, totuși, universal/universală, în publicațiile sale, în legătură cu Biserica, fără a-i scandaliza pe credincioși”.
Ochii pe puradel
Alt cuvânt cu înțeles uitat - puradel: „Argou, provenit din maghiară - purdé. Din phurdel - a sufla, în țigănește. «Phurde!» - suflă! Pentru a aprinde focul. Termen folosit la fierărie. În argoul stradal - copii mici (care își ajută părinții la fierărie - «puradel de țigan»). Este un termen atestat (în scris) în 1568. În continuare, un nume cu înțeles uitat - Încrosnatu: „Este un nume de familie întâlnit mai ales în Oltenia. Provenit din crosnă, croșnă. Povară (de vreascuri) purtată în spate, coș mare de nuiele pentru fân, de dus în spate, coș de hamal. Inițial, o poreclă. Trimitea către un om împovărat, mereu gârbovit (încrosnat). Cum termenul krosnia/krosna/krosno e unul slav, în graiurile vestice bulgare, în ținutul șop, Timoc și în sârbă are înțelesuri (oarecum) diferite. Pe lângă sensul de povară, coș de nuiele, mai întâlnim, astfel, peste Dunăre și sensul de «sul al războiului de țesut, pe care este înfășurată urzeala și materialul țesut»; «cilindru de lemn pe care se înfășoară funia fântânii». De aceea, încrosnat mai are adesea sensul, la noi, de înfofolit, încotoșmănit (precum un sul de război de țesut, care tot «pune pe el», ori cilindrul fântânii)”.
Cazan în Sfatul Țării
De unde au românii numele de botez Cazan? „De înțeles unele nume de familie precum Căzănescu, ori Cazangiu, par a proveni dintr-o îndeletnicire. Deși, la români, întâlnim mai des meseriile de căldărar ori de cositorar. Deținător de cazan de rachiu ar putea fi, totuși, o explicație astăzi. Numai că numele de Cazan (nu de Cazangiu) e întâlnit la noi încă din secolul al XV-lea. Ca prenume. Al unor boieri din sfatul domnesc al Munteniei chiar. Cazan Crețul, Cazan Bilbaneș, Cazana (marital, Căzăneasa) sunt prenume întâlnite în documente din Țara Românească. În timp, prenumele dat va deveni nume de neam, de familie. Întâlnit până astăzi”.
Piciul
De unde, așadar, numele de botez Cazan? „Cazan e un nume întâlnit mai ales în forme compuse în trecut: Căzapetro, Căzaghiore, Căzacole (Căza Petru, Căza Ghior(gh)e, Căza Cole - din Nicolae. Nume prezente și astăzi la sud de Dunăre, ajunse nume de familie (Kăsapetrov, Kăsaghiorev etc.). De unde, totuși, kăza/kăsa? Un termen cumano-turcic, cu sensul de «cel mic». Practic, ajuta la formarea unui diminutiv (Petre cel mic/Petrică, Gheorghe cel mic/Gheorghiță, Nicolae cel mic/Culiță etc). Kăzan/kăsan (în turca de astăzi, kısa - kªsa) - cel mic, mic de statură, «pici». Astfel, Căzan/Cazan e o prescurtare a unui nume în forma lui diminutivală, ce va ajunge însemnat în hrisoave în acest chip”.
Gospodin și gospodina
La final, un joc de cuvinte și sensuri întru descrețirea frunților: „Cum să-i lămuresc pe unii comentatori/unele comentatoare cum stau lucrurile cu înțelesurile/sensurile tot mai schimbătoare în timp ale unor termeni din limbile de prin zona noastră, de ce unele cuvinte «nu mai funcționează»... De pildă, un gospodin (domn, în bulgară) poate avea o soție româncă gospodină (vrednică, care se ocupă strașnic de gospodărie, mâncare). Gospodina, totuși, trebuie să fie o gospoja (doamnă) pentru a se prezenta onorabil în înalta societate cu... gospodinul”.
Termenul foișor e împrumutat din maghiară - folyosó, unde are înțelesul, astăzi, de galerie de trecere, coridor, spațiu lung și îngust care leagă părți ale unei clădiri de la același nivel. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Cuvântul foișor provine din verbul ugric folyik - a curge, a se scurge, a înainta. Prin adăugarea unui sufix iterativ, a apărut forma veche a verbului folyos - «a merge agale», «a se plimba de jur-împrejur». De aici, galeria care se întinde de-a lungul unei clădiri - folyosó. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Cuvântul universal nu e un termen atât de nou în limba română. Îl întâlnim și în «Letopisețul» lui Nicolae Costin - ce are mai bine de trei veacuri - în care cronicarul vorbește de un «universal al lui Țar Petru» - cu sensul de ukaz/poruncă valabil/ă pentru toată lumea, cu caracter universal. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Încrosnat mai are adesea sensul, la noi, de înfofolit, încotoșmănit (precum un sul de război de țesut, care tot «pune pe el», ori cilindrul fântânii). - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Puradel provine din maghiară - purdé. Din phurdel - a sufla, în țigănește. «Phurde!» - suflă! Pentru a aprinde focul. Termen folosit la fierărie. În argoul stradal - copii mici (care își ajută părinții la fierărie - «puradel de țigan»). - Gheorghiță Ciocioi, etnolog