Jurnalul.ro Ştiri Observator România suplimentează ajutorul pentru Turcia

România suplimentează ajutorul pentru Turcia

de Redacția Jurnalul    |   

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis miercuri suplimentarea acordării de asistență internațională pentru Republica Turcia care constă în mobilizarea și trimiterea unei noi echipe RO-USAR a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov din cadrul IGSU.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat miercuri, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, luând în considerare acțiunile autorităților române de monitorizare continuă a situației aflate în dinamică în Republica Turcia, puternic afectată de cutremure și, totodată, în baza comunicării permanente avute cu autoritățile turce, care solicită în continuare asistență internațională prin intermediul mecanismului european de protecție civilă, mai precis, nevoia de echipe de căutare-salvare, în vederea sprijinirii eforturilor de combatere a efectelor negative ale seismelor.

Hotărârea nou adoptată prevede și aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate, pentru utilizarea acestora de echipa de căutare salvare urbană care desfășoară acțiuni de intervenție pe teritoriul Republicii Turcia în cadrul mecanismului de asistență umanitară internațională.

Ministerul Apărării Naționale este abilitat să desfășoare misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor și echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, care nu dispun de aceste capabilități, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Alături de personalul specializat de căutare-salvare RO-USAR, din cadrul IGSU, la misiune vor participa și 2 medici și 2 asistenți din cadrul UPU-SMURD București (ca parte integrantă INSARAG), personal specializat cu echipe canine format din 4 reprezentanți cu sprijin canin din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, respectiv, 2 ofițeri de legătură din cadrul DSU.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: suplimentare ajutor cutremur turcia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri