Jurnalul.ro Ştiri Observator România - aleasă membru al Consiliului Economic şi Social al ONU

România - aleasă membru al Consiliului Economic şi Social al ONU

România a fost aleasă, joi, membru al Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC), ca reprezentant al Grupului est-european, la alegerile din cadrul celei de-a 71-a sesiuni a Adunării generale a ONU, cu 172 de voturi, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES. 

Alegerea României pentru acest nou mandat, care va fi exercitat la New York în perioada 2018-2019, reprezintă "o consecinţă directă a implicării susţinute a ţării noastre în majoritatea palierelor de activitate ale ONU şi confirmă, totodată, aprecierea de care se bucură ţara noastră pe plan internaţional, precum şi sistemul consolidat de relaţii bilaterale şi multilaterale", arată sursa citată. 

În campania de promovare a candidaturii, România a acţionat pentru construirea unui profil care să definească vocaţia sa de stat care aparţine unei regiuni angajate în promovarea valorilor europene şi a unor standarde înalte de dezvoltare economică şi socială. 

MAE arată că România "este pe deplin angajată să consolideze în continuare activitatea ECOSOC şi să răspundă, în cadrul mandatului său, noului cadru general în care toţi partenerii de dezvoltare se vor strădui să atingă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite în Agenda globală pentru Dezvoltare Durabilă adoptată în 2015". 

Potrivit ministerului de Externe, România va susţine, şi în calitate de membru, rolul ECOSOC ca forum pentru dialog şi recomandări politice, integrare echilibrată a dezvoltării durabile, pentru a răspunde provocărilor emergente, precum şi o platformă de responsabilizare cu privire la angajamentele globale, de monitorizare şi raportare a progreselor înregistrate. 

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) este al treilea organ principal ca importanţă din sistemul ONU. Este compus din 54 de state membre, alese în cadrul Adunării generale a ONU pentru mandate de trei ani. ECOSOC asigură linii directoare clare, coerente şi armonizate privind politicile în chestiuni economice, sociale şi de mediu. 

ECOSOC este principalul organ de discutare a chestiunilor internaţionale de mediu, umanitare, sociale, economice şi pentru formularea recomandărilor de politici adresate statelor membre şi sistemului ONU. Prin dezbaterile sale, Consiliul joacă un rol cheie în susţinerea cooperării internaţionale pentru dezvoltarea şi stabilirea de norme, standarde şi priorităţi globale de acţiune. 

ECOSOC a promovat o abordare integrată, coordonată şi unificată de examinare şi monitorizare a rezultatelor conferinţelor majore şi summit-urilor ONU. Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă (adoptată în septembrie 2015) a setat repere importante spre o agendă de dezvoltare unificată. 

În subordinea ECOSOC se află diverse comisii sau comitete specializate cu o componenţă limitată, cum ar fi: Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Statistică, Comisia pentru Populaţie şi Dezvoltare, Comisia privind Combaterea Traficului, Consumului şi Abuzului de Stupefiante, Comitetul pentru Resurse Naturale ş.a. 

Mandatul precedent al României în ECOSOC s-a desfăşurat în perioada 2007-2009. România a mai deţinut următoarele mandate în ECOSOC: 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: romania membru consiliu economic si social onu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri