Jurnalul.ro Ştiri Social România este pe locul doi după Siria în ceea ce priveşte numărul de emigranţi

România este pe locul doi după Siria în ceea ce priveşte numărul de emigranţi

În studiul anual privind migraţia, Organizaţia Naţiunilor Unite dezvăluie că, în ultimii 15 ani, România ocupă locul doi în ceea ce privește cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria, stat aflat în război.

Datele arată că din România au plecat 3,4 milioane de oameni, adică 17% din populația țării. Adevărata cifră este însă mult mai mare”, arată europarlamentarul Laurențiu Rebega. Acesta adaugă că românii pleacă ”pentru că nu mai cred în viitorul lor aici. Tinerii sunt frustrați, în lipsa unor oportunități viabile în raport cu propriile competențe, adulții încearcă să-și salveze „onorabil” bruma de viață rămasă după atâtea succesive naufragii, bătrânii, puțini, de altfel, își urmează copiii plecați, pentru că oricum nu mai au nimic de pierdut. Exodul românilor spre străinătate pare de neoprit”.

Rebega mai spune că ”am să trag acest semnal de alarmă până când se va schimba ceva! Să nu ne mințim! Cei mai mulți dintre românii plecați, nu se întorc!”

Europarlamentarul lansează o invitație  tuturor forțelor politice pentru a realiza ”un program prioritar menit să încurajeze, în principal, revenirea în țară a românilor plecați peste hotare, prin recunoașterea valorii reale a muncii și plata corectă a acesteia, reforma statului și evoluția serviciilor sociale şi crearea condițiilor menite să ofere posibilitatea unui parcurs profesional și personal de succes în țară”.

Altfel, România va rămâne o ţară fără perspective și din ce în ce mai pustie, susţine europarlamentarul citat de publicaţia din diaspora, jurnalulromanesc.at.

 

Citeşte şi 140.000 de români dispar anual

Populaţia României a scăzut dramatic în ultimii 24 de ani

Povestea unei fete care s-a desprins cu greu de România, dar s-a realizat în Italia

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri