Jurnalul.ro Ştiri Observator România susține adoptarea unui al 10-lea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei

România susține adoptarea unui al 10-lea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei

de Redacția Jurnalul    |   

România susține adoptarea unui al 10-lea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei și identificarea de soluții juridice solide pentru crearea instanței care să se ocupe de pedepsirea celor vinovați de crima de agresiune, a arătat Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor de externe din UE.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles.

Potrivit MAE, miniștrii de externe europeni au avut pe agendă discuții privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu participarea prin video-conferință a ministrului ucrainean de externe D. Kuleba, precum și cu privire la evoluțiile din Sahel și statele costiere din Africa de Vest. Oficialii europeni au abordat și evoluțiile din Iran, Muntenegru, Afganistan și Venezuela, precum și lansarea misiunii UE în Armenia.

În ceea ce privește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu a arătat necesitatea continuării sprijinului multidimensional al UE și al statelor membre pentru Ucraina, în special în vederea depășirii sezonului rece și pentru a face față unei posibile ofensive a trupelor ruse.

„În context, a exprimat sprijinul pentru cea de-a 7-a tranșă de fonduri din Facilitatea Europeană pentru Pace. A menționat că România susține consolidarea regimului de sancțiuni la adresa Rusiei prin adoptarea unui al 10-lea pachet de măsuri restrictive, precum și continuarea demersurilor de sprijin pentru statele terțe, afectate de consecințele războiului. De asemenea, a exprimat susținerea fermă a României pentru identificarea de soluții juridice solide pentru crearea instanței care să se ocupe de pedepsirea celor vinovați de crima de agresiune ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în comunicat.

Ministrul Aurescu a informat că peste 11,2 milioane de tone de cereale ucrainene au fost exportate prin țara noastră și a precizat că este avută în vedere deschiderea a noi puncte de frontieră cu Ucraina.

Bogdan Aurescu a salutat inițitiva Planului de Pace lansată de președintele Zelensky și a subliniat necesitatea unei abordări comune și unitare a UE și a statelor membre pe acest subiect, inclusiv în ceea ce privește demersurile diplomatice de promovare a planului în dialogul cu state terțe.

În cadrul reuniunii de lucru cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Shatyyeh, Bogdan Aurescu a subliniat sprijinul pentru rezultate concrete ale relației UE-Palestina, cum ar fi stabilirea unui dialog structurat și consistent, menit să identifice modalitățile optime prin care UE poate sprijini Autoritatea Palestiniană în implementarea reformelor, precum și lansarea negocierilor pentru un Acord de Asociere deplin.

În cadrul discuției privind situația din Iran, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat preocuparea profundă față de continuarea încălcărilor grave ale drepturilor omului și a reprimării brutale a protestelor în urma morții lui Mahsa Amini. A informat cu privire la convocarea, din dispoziția sa, la Ministerul Afacerilor Externe a ambasadorului R. I. Iran la București, în urma execuțiilor din 7 ianuarie 2023 pentru a transmite preocupările legate de deteriorarea gravă a situației drepturilor omului în Iran.

De asemenea, a condamnat decizia Teheranului de a continua sprijinul pentru Federația Rusă în agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, prin furnizarea de drone, în detrimentul securității europene.

În cadrul reuniunii de lucru informale cu directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, ministrul român a exprimat sprijinul pentru eforturile Agenției în asigurarea siguranței și securității facilităților nucleare din Ucraina, precum și pentru eforturile diplomatice menite să conducă la reluarea JCPOA.

De asemenea, în marja reuniunii CAE, ministrul afacerilor externe a continuat contactele cu omologii săi pe tema aderării României la spațiul Schengen, având discuții cu miniștrii de externe ai Suediei, Germaniei, Olandei, Belgiei, Italiei, Poloniei, Croației, care au reconfirmat sprijinul ferm și activ pentru aderarea României.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bogdan aurescu masuri restrictive Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri