Jurnalul.ro Auto România, raiul samsarilor. Care sunt cele mai măsluite mașini

România, raiul samsarilor. Care sunt cele mai măsluite mașini

de Tudorel Muşat    |   

Piața second-hand din România a scăzut în timp de pandemie cu peste zece la sută în comparație cu anii trecuți. Chiar și așa, în 2020 au fost înmatriculate de peste 3,4 ori mai multe automobile la mâna a doua decât noi. O analiză a unei companii care se ocupă de verificarea istoricului acestor vehicule scoate la iveală o realitatea tristă, care arată că anual peste 40.000 de mașini care au kilometrajul modificat sunt vândute de samsari. Și este doar o parte din înșelătoria cu astfel de automobile, pentru că matrapazlâcurile merg până la importul unor epave din care se refac modele care sunt adevărate coșciuge pe roți în trafic.

O analiză efectuată de CarVertical arată că 11,5% dintre automobilele second-hand vândute în România au kilometrajul dat înapoi. Sunt preferate modelele germane, premium, cu motoare diesel. Primele șase mașini din topul celor 15 mărci al căror kilometraj a fost măsluit sunt BMW, Seria 7, X5 și Seria 5, acestea fiind preferatele samsarilor. Următoarele nouă mărci fac parte din portofoliul grupului german VW, fie că vorbim de Volkswagen, Audi sau Skoda.

Cel mai „păcălit” Audi este A6, iar Touareg este VW cel mai vizat de cei care umblă la kilometrajul automobilelor second-hand. Superb este ținta atunci când vine vorba de Skoda. Proporția este covârșitoare la capitolul combustibil. De exemplu, Seria 7 este afectată în proporție de 77,7%, X5, de 81,3% și Seria 5, de 83,5%, dacă sunt echipate cu propulsoarele diesel. Sunt vizate în special motoarele produse între 2009 și 2021. Touareg, A6 și E-Class sunt ținte perfecte în proporție de peste 98%, așa că dacă alegeți în acest caz o variantă pe benzină, aveți șanse să nu fi umblat nimeni la kilometraj. Explicația autorilor analizei este că vest-europenii renunță la mașinile pe motorină cu care au parcurs distanțe mari în mediul extra-urban, iar acestea ajung, în cele din urmă, în țările din partea de est a continentului, inclusiv în România. Pe de altă parte, automobilele premium germane se păstrează bine în timp, mai ales la interior, și sunt îngrijite corespunzător de foștii proprietari. Interesant este că România este campioană la folosirea unor astfel de metode de înșelare a clientului. În vreme ce la noi proporția constată de CarVertical este de 11,5%, Letonia înregistrează 10,5%, Cehia, 7,4%, Rusia, 6,96% și Germania, 6,51%. Interesantă este poziția Bulgariei, cu doar 2,99% dintre exemplele constatate, peste cea a Franței, care adună 3% dintre cazuri, sau SUA, cu 3,81%. CarVertical verifică istoricul mașinilor prin seria de șasiu în peste 15 țări din întreaga lume.

 

Ce e VIN

Cu ajutorul VIN puteți verifica multe date despre istoricul mașinii, chiar înainte de a o bifa printre cele care se califică la cumpărare. Pe lângă compania mai sus citată, există mai multe site-uri care verifică online istoricul mașinii după VIN (inspectorauto.ro; ro.vin-info.com; autodna.ro; vezicatface.ro - spre exemplu). Din verificarea seriei caroseriei, contra unei sume de circa 12 euro, se poate afla dacă mașina pusă la vânzare a fost reclamată ca furată, dacă a fost implicată în accidente și a făcut obiectul unui dosare de daune, dacă există fotografii cu privire la daunele în care a fost implicată, dacă a făcut obiectul unei rechemări în service de către producător sau dacă există înregistrări anterioare cu privire la numărul de kilometri. Verificarea contra furtului se poate face în baza de date provenită din nouă țări europene, printre care se numără Germania, Italia, Olanda, Franța, Belgia, Estonia. Verificarea aceasta se face și la RAR, când se eliberează în mod obligatoriu certificatul de autenticitate, însă atunci va fi prea târziu și mașina se transformă nu doar într-o pagubă, ci într-o problemă cu iz penal. După seria VIN se mai poate afla, de pildă, dacă mașina a fost cândva o daună totală sau a făcut obiectul unei calamități și a făcut deja obiectul unei despăgubiri integrale din partea unei societăți de asigurări, fiind, în fapt, pentru autorități, o epavă inaptă de a circula pe drumurile publice. În acest caz, va aflați cel mai probabil în fața unei epave reconstituite, un adevărat coșciug pe roți. Dacă pe site nu figurează deja seria VIN formată din cele 17 cifre, trebuie să solicitați vânzătorului o fotografie cu aceasta, fie din actele mașinii, fie de pe caroserie. Dacă acesta refuză să v-o pună la dispoziție sau nu mai răspunde la e-mail atunci există o mare problemă și e bine să vă luați gândul de la acea mașină. Atenția însă, nu întotdeauna seria VIN vă poate garanta că veți afla totul despre automobilul pus în vânzare, pentru că există astfel de înregistrări pentru circa 60% dintre mașinile aflate în circulație, dar există mari șanse să existe date pentru autoturismele fabricate după 2010.

 

Secretele din acte

Tot prin intermediul unui schimb de fotografii, înainte de un drum până în Germania, puteți cere să vedeți copii după Cartea de identitate a Vehiculului, talon și despre actele de proprietate. Chiar dacă sunt în germană sau olandeză, plătiți pe cineva să le traducă pentru a vedea exact ce scrie în ele. De pildă, puteți avea surpriza ca pe talon să scrie „Verwertungsnachweis lag vor”. În traducere, înseamnă casare/dezmembrări, adică mașina respectivă nu va fi aptă pentru înmatriculare în România, pentru că deja figurează ca epavă în Germania. Pe cartea mașinii, sau Brief-ul mare, conform titulaturii germane, poate exista ștampila Ungultig sau colțul documentului poate fi tăiat. Asta înseamnă că automobilul a fost scos definitiv din circulație în Germania. În aceste condiții, trebuie să țineți cont că autoturismul trebuie adus pe platformă în România sau să fie scoase numere provizorii valabile cinci zile. 

 

Client mai cumpătat

Un alt studiu arată că pandemia COVID a determinat jumătate dintre șoferii români să își modifice planurile de cumpărare a unei mașini și să aleagă o mașină mai ieftină sau să amâne achiziția. Potrivit datelor EY, 20% dintre cei afectați au ales să amâne cumpărarea unei mașini pentru o perioadă de 6-24 de luni sau până când achiziția va fi absolut necesară (15%). Alți 10% au optat pentru o mașină nouă, dar dintr-o clasă inferioară și mai ieftină, în timp ce 5% s-au reorientat către o mașină rulată, conform sondajului. În România, deși 70% dintre șoferii intervievați au cumpărat ultima oară o mașină rulată, crește intenția de cumpărare a unui autovehicul nou, aproape 60% dintre șoferi preferând ca următoarea mașină achiziționată să fie una nouă. Siguranța, prețul și consumul de combustibil reprezintă principalii factori de care țin cont șoferii români când își aleg viitorul autovehicul. În ceea ce privește preferința pentru noile tipuri de mașini, 30% dintre respondenții români își doresc ca următoarea achiziție să fie o mașină hibridă (24%) sau electrică (6%). Mai populare în rândul segmentului de vârstă 45 – 60 ani, 41% dintre acești respondenți au declarat că preferă autovehicule hibride sau electrice, comparativ cu 21% și 20% dintre cei situați în segmentele 30 – 44, respectiv 20 – 29 ani. Mașinile pe benzină rămân însă în topul opțiunilor românilor, cumulând un procent de 35% al preferințelor exprimate de respondenți, iar cele diesel înregistrând o scădere și 19% din opțiuni. 

Mașinile germane premium sunt țintele perfecte pentru escrocii de pe piața auto second-hand

 

- 20% dintre românii au amânat cumpărarea unui automobil în 2020

- 40.000 dintre mașinile second-hand vândute anual, susceptibile de fraudă 

- 10% scăderea pieței second-hand în 2020, în România

 

Avantaje

- mașina second-hand e mai ieftină

- opționale de top la automobilele de import second-hand

- bine îngrijite

 

Dezavantaje

- pot ascunde defecte majore

- posibile costuri mari după cumpărare

- ținta preferată a samsarilor de rea-credință

Subiecte în articol: masini second-hand
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri