Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Românii preferă Crăciunul și Revelionul „la pachet”

Românii preferă Crăciunul și Revelionul „la pachet”

de Diana Scarlat    |   

Anul acesta a fost unul foarte bun pentru turism, după ce s-au ridicat restricțiile din pandemie. Românii călătoresc mai mult și au noi tendințe: leagă sărbătorile de iarnă, într-o vacanță prelungită. Destinațiile preferate în acest sezon sunt capitalele europene și plajele exotice. Cei mai mulți le-au cerut agențiilor de turism pachete turistice care să le ofere posibilități multiple de relaxare, departe de casă, cu programe de sărbători incluse. Capitalele europene au redevenit atractive, după ce unele au fost inaccesibile, în ultimii doi ani, din cauza pandemiei. Acum sunt luate cu asalt de cei cărora le-au lipsit distracțiile urbane, specifice sezonului de iarnă.

Parisul, capitala Franței, este una dintre destinațiile preferate de românii care vor să-și petreacă sărbătorile de iarnă departe de casă, bucurându-se de festivitățile specifice acestei perioade. Un studiu recent, realizat de agenția Dal Travel, arată că tendința momentului este aceea de a combina Crăciunul și Revelionul în cadrul unui singur pachet turistic, după ce sărbătorile de iarnă precedente au fost marcate de restricții. Analiza făcută de agenție mai arată că anul acesta se înregistrează o creștere a vânzărilor pachetelor turistice de 30%, comparativ cu anul precedent. Românii nu mai sunt speriați de posibilitatea anulării vacanțelor, chiar dacă sunt în continuare multe probleme cu zborurile, la mai multe companii. Nici războiul nu pare a-i speria. Agenții de turism au constatat că turiștii români care vor să călătorească mai mult și în zone din ce în ce mai îndepărtate își asumă toate riscurile din această perioadă, tocmai pentru că au existat prea multe destinații închise și restricții în ultimii ani. 

Călători pe toate continentele

Anul acesta, pentru vacanța de iarnă sunt pachete turistice cumpărate de români pe toate continentele. Potrivit consultanților Dal Travel, cererea pentru sărbătorile de iarnă înregistrează o creștere de 30% până la ora actuală, față de anul precedent, iar 65% dintre circuitele și pachetele turistice pentru Crăciun și Revelion au fost deja rezervate. Printre cele mai solicitate destinații de sărbători se numără Egipt, Mexic, Zanzibar (Tanzania), Bali (Indonezia), Turcia, Franța, în special pentru Paris, dar și Africa de Sud, Filipine și Sri Lanka. „Alături de creșterea cererii față de anul precedent, în această toamnă am observat tendința turiștilor de a face rezervările mai devreme pentru sărbătorile de iarnă. Vorbim de o predictibilitate mai mare în acest an și în plus, cu cât rezervi mai devreme, cu atât beneficiezi de mai multe avantaje, precum alegerea hotelului sau a destinației preferate, dar și de tarife mai bune”, explică Daniela Nedelcu, director general al agenției.

Continuă și în această iarnă trendul vacanțelor în destinații calde, însorite, cu acces la mare sau la ocean, experiențe culturale, dar și destinații europene inedite. Mulți români vor face Revelionul în Mexicul Colonial, în „Guadalajara, Guadalajara... cu mariachi, tequila și plajă la Cancun”, unul dintre cele mai căutate programe. Costul pachetului, care include și zbor, este de 3.500 de euro, iar turiștii vor fi cazați în Mexico City, San Miguel de Allende, Guadalajara și Cancun.

Panama și Costa Rica sunt alte două destinații foarte solicitate de sărbători, cazarea fiind în regim all inclusive, la care se adaugă un Revelion exotic, pe plajă. Costa Rica este supranumită „Elveția din America Centrală”. Alte destinații căutate în America Latină sunt Ecuador și Galapagos. Argentina, Uruguay și Brazilia, destinațiile de top ale Americii de Sud. Buenos Aires este supranumit și „Parisul Americii Latine”, fiind unul dintre cele mai căutate locuri pentru Revelion.

La soare, pe malul oceanului

Și Indonezia revine în topul preferințelor românilor care caută vacanțe exotice, în special cu insulele Bali și Lombok. Bali este faimoasă pentru plaje și păduri tropicale, dar și pentru tezaurul cultural: peste 20.000 de temple şi altare hinduse. Sri Lanka, de asemenea, este o destinație căutată în această perioadă și sigură pentru turiști, mai accesibilă ca tarif decât altele din aceeași categorie. Un pachet turistic de Revelion, în perioada 29 decembrie – 11 ianuarie, ajunge la 2.270 de euro de persoană, aproape jumătate din tarifele altor destinații similare.

Thailanda este, ca de obicei, cea mai populară destinație a Extremului Orient, un Revelion de 10 zile în insulele Krabi și Phi Phi costând 2.190 de euro. De asemenea, există și pachete turistice combinate, precum Thailanda – Malaezia – Singapore.

O altă atracție este Africa de Sud, unde un pachet turistic de Revelion în perioada 28 decembrie – 10 ianuarie ajunge la 3.270, cu unele excursii incluse în preț.

De pe lista preferințelor, pentru vacanțele de iarnă, se mențin în continuare destinații precum Zanzibar sau Egipt, care au fost un adevărat refugiu pentru români, în pandemie.

Reduceri mari, de Black Friday și la TTR

În această săptămână se pot cumpăra cele mai avantajoase pachete turistice pentru anul viitor, în regim Early Booking. Agențiile de turism au făcut reduceri substanțiale, de circa 40%, de Black Friday, dar și pentru prezentarea care urmează, în perioada 10-13 noiembrie, la Târgul de Turism al României. TTR se organizează din nou cu prezență fizică, la Romexpo, în București, după o perioadă în care multe dintre agenții au preferat să nu mai participe deloc sau să lanseze doar online ofertele. Anul acesta se așteaptă o relansare spectaculoasă a vânzărilor în regim Early Booking, la TTR, după ce deja au venit semnale din partea unor agenții de turism care au vânzări crescute cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. „Reducerile se aplică în plus, peste tarifele oricum avantajoase ale ofertelor tip „Early Booking”. Astfel, pentru un circuit de șase zile cu autocarul în Turcia, la Istanbul și Bursa, un turist va plăti 219 euro, beneficiind de reduceri. Pentru Kușadasi – Istanbul, 8 zile, costă 419 euro de persoană, Istanbul – Metropola celor 7 coline, 219 euro de persoană, un program pentru seniori pe insula Evia, în Grecia, de 8 zile, costă de la 209 euro de persoană, unul în Volos, Grecia de 9 zile, costă de la 229 euro de persoană. Pentru vara lui 2023, stațiunile turistice au făcut deja reduceri pentru pachetele cumpărate în regim „Early Booking”. De exemplu, stațiunea Albena, de pe litoralul bulgăresc, oferă pentru hotelurile reduceri între 20 și 25% față de tariful normal”, explică Lucian Bădîrcea, CEO Iri Travel. Și la TTR este un adevărat concurs de oferte speciale ale agențiilor de turism, cu reduceri substanțiale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri