Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii sacrifică în decembrie circa un milion de porci

Românii sacrifică în decembrie circa un milion de porci

Firmele din industria cărnii de porc susţin că şi în acest an românii vor sacrifica circa un milion de porci, din cei aproape patru milioane crescuţi anual în România. În fermele comerciale preţul a scăzut cu 28%, dar la poarta gospodarului preţul creşte, scrie Ziarul Financiar.

Firmele din industria cărnii de porc susţin că şi în acest an românii vor sacrifica circa un milion de porci, din cei aproape patru milioane crescuţi anual în România, potrivit ZF.

În 2020, românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar decât anul trecut, dacă vor să facă pomana porcului ca atare, deoarece scăderea producţiei de cereale a influenţat creşterea preţului hranei pentru animale, ce se reflectă în preţul final al porcului.

„În fermele comerciale preţul a scăzut cu 28% faţă de anul trecut, pentru că acolo este un lanţ şi porcul mai trece prin două verigi până să ajungă carnea la consumator. Dintr-o fermă comercială porcul în viu pleacă cu 5,5 lei/kg, dar la poarta gospodarului preţul este dublu şi trendul este de creştere. Eficienţa economică dintr-o gospodărie e mai mică şi, în plus, anul acesta preţul cerealelor a crescut“, spune Ioan Ladoşi, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: porci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri