Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romgaz cheamă acţionarii pentru o majorare de capital de 3,5 mld. lei

Romgaz cheamă acţionarii pentru o majorare de capital de 3,5 mld. lei

de Redacția Jurnalul    |   

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) a informat piaţa locală de capital cu privire la convocarea adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor din 18-19 decembrie 2023, potrivit unui raport transmis BVB.

Pe ordinea de zi a AGEA se află aprobarea majorării capitalului social al Romgaz cu 3,47 miliarde de lei prin emiterea a 3,47 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de un leu pe unitate. În prezent, capitalul este de 3,85 miliarde de lei, dintre care 2,7 miliarde are statul român şi 1,16 miliarde restul acţionarilor.

„Capitalul social se poate majora prin emiterea de noi acţiuni sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură. Acţiunile noi pot fi liberate şi prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia”, reiese din raportul de la Bursă.

Totodată, primul punct de pe ordinea de zi a AGOA face referire la „aprobarea achiziţionării de servicii juridice în legătură cu certificatele globale de depozit (GDR-uri – n.r.) listate la Bursa de Valori Londra”.

Cel mai probabil, societatea are în vedere delistarea GDR-urilor de la Londra, aşa cum a făcut şi OMV Petrom (SNP), scrie Ziarul Financiar. Cea mai mare companie de petrol şi gaze din România a încheiat procesul de delistare pe 26 octombrie 2023, ca urmare a interesului scăzut pentru tranzacţionarea acestora şi a costurilor suplimentare pentru prezenţa pe această piaţă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: romgaz majorare capital
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri