Depresia pândeşte, iar răspândirea ei în lumea largă este alarmantă. Această boală este vicleană, simptomele nu sar în ochi - un dezinteres, o însingurare, o tristeţe - dar planează marele pericol al sinuciderii.
O serie de capcane se constituie ca un spor de dificultate în tratarea depresiei. În primul rând, bolnavul de despresie trebuie convins să se prezinte la psihiatru. Suferindul de această maladie psihică trebuie să fie ajutat cu o terapie medicamentoasă şi cu şedinţe de psihoterapie conduse de un psiholog. Nu e uşor de convins cel cotropit de depresie să intre în tratamentul psihiatric. Pericolul continuă, după începerea tratamentului medicamentos. După circa o lună pacientul începe să se simtă mai bine, se scutură de starea de dezinteres, de singurătate. Pacientul este tentat să întrerupă cu de la sine putere luarea de medicamente. Pentru a nu recidiva depresia, pentru a rări semnificativ pasele depresive, medicii susţin că pastilele trebuie luate minimum 6 luni, chiar dacă pacientul s-a simţit bine. O altă indicaţie e cazul să fie luată în seamă. Cei apropiaţi de suferind, rudele locuind chiar cu bolnavul, colegii care-l întâlnesc zilnic la locul de muncă au roluri importante. Ei trebuie să observe trăirile traversate de bolnav. Să se sesizeze că suferindul nu mai arată nici un interes chiar faţă de hobby-urile de până atunci, caută singurătatea, se simte vinovat de toate relele familiei, de încăpăţânările fiilor, de pierderea unor examene de către aceştia, de eşecurile membrilor familiei. Depresivul bănuieşte că a fost atacat de cele mai diverse boli, se vaită că reprezintă o povară pentru nevastă, copii, părinţi, colegi. Toate acestea trebuie observate cu discernământ de apropiaţi şi ei sunt răspunzători de ajungerea bolnavului la psihiatru.
Tratamentul este obligatoriu. Să nu se uite că psihiatrii spun că între acest dezinteres, această însingurare şi punerea ştreangului de gât distanţa e mică şi uneori greu de observat.