Aceasta se spune cu credință în Mântuitorul Isus Hristos, pentru a ne apăra de rele și a ne bucura de vacanță dar și de întoarcerea acasă, în siguranță.
”Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Calea, Adevărul și Viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus.
Însuți, Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea.
Trimite-mi mie înger păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povățuitor și să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel cu pace, sănătate și cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să preamăresc preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”
Totoată, mai există o rugăciune pentru protecție la drum lung și apărarea de rele:
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti calea cea adevărată; Cel care ai călătorit împreună cu robul Tău Iosif, călătoreşte, Stăpâne, şi cu robul Tău (N).
Izbăveşte‑l pe dânsul de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşului ucigaş de oameni;
păzeşte‑i viaţa nevătămată şi fereşte sufletul lui curat de toată întinăciunea;
fă cu spor călătoria lui şi umbletele lui le îndreptează şi arată‑l sănătos şi vesel în cele ce doreşte.
Aşa ne rugăm Ţie, Împărate atotputernice, Care nu ţii minte răul, auzi‑mă pe mine smeritul pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea toate greşealele robului Tău (N);
cu harul Tău îmbogăţeşte‑l, şi‑l arată pe dânsul plin de bunătăţile Tale cele cereşti şi pământeşti.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.“, potrivit spynews.ro.