Departamentul american al justiţiei a anunţat arestarea unei rusoaice acuzata de conspiraţie ca agent al guvernului de la Moscova, prin dezvoltarea de legături cu cetăţeni americani şi prin infiltrarea în grupuri politice. Ea a fost arestată preventiv duminică şi va fi audiată miercuri de o instanţă.
Maria Butina, în vârstă de 29 de ani, lucra sub îndrumarea unui oficial de rang înalt de la Moscova sancţionat de Trezoreria SUA, a precizat Departamentul Justiţiei. Oficialul rus nu este identificat în documentele judiciare, dar Butina a publicat pe pagina sa de Facebook numeroase fotografii alături de Alexandr Torşin, vicepreşedinte al băncii centrale a Rusiei, inclus în aprilie pe lista sancţiunilor americane. O persoană care cunoaşte subiectul a confirmat că rusoaica, studentă la American University din Washington, lucra pentru Torşin.
Aceeaşi persoană a declarat că Maria Butina este o susţinătoare a lui Donald Trump, iar la petreceri în Washington se lăuda că şi-ar putea folosi relaţiile politice pentru a asigura locuri de muncă în administraţia americană, după alegerea acestuia ca preşedinte. Într-o înregistrare video publicată pe YouTube, Butina poate fi văzută la un eveniment din Las Vegas, în iulie 2015, întrebându-l pe Trump - pe atunci candidat - dacă va continua să sprijine sancţiunile împotriva Rusiei, în cazul în care va fi ales.
Arestarea presupusei agente a Rusiei a fost anunţată în ziua întâlnirii de la Helsinki a preşedinţilor american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin. Cu această ocazie, liderul de la Kremlin a negat orice amestec al Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, iar omologul său de la Casa Albă s-a arătat convins de acest lucru, în ciuda acuzaţiilor serviciilor de informaţii ale Statelor Unite. AGERPRES