Jurnalul.ro Timp liber S-a deschis cel mai mare parc de distracţii acoperit din lume

S-a deschis cel mai mare parc de distracţii acoperit din lume

IMG Worlds of Adventure, un parc de distracţii care a costat peste 1 miliard de dolari şi care a fost construit în trei ani, şi-a deschis miercuri porţile, arată CNN. Acesta este cel mai mare parc tematic acoperit din lume. 

În Dubai se mai află cele mai înalte clădiri din lume, cele mai mari magazine de cumpărături şi cele mai mari insule artificiale. IMG Worlds of Adventure măsoară cât 28 de terenuri de fotbal. 

''Am vrut ca acesta să fie un simbol pentru Dubai şi pentru regiune'', a declarat Lennard Otto, director al IMG Worlds of Adventure. ''Iar deschiderea celui mai mare parc tematic de interior din lume a părut foarte potrivit pentru această piaţă'', a completat acesta. 

Punctul de atracţie al parcului este Velociraptor, cel mai înalt şi mai rapid roller coaster din Dubai, care atinge peste 90 de kilometri pe oră în mai puţin de trei secunde. În plus, vizitatorii mai au la dispoziţie alte 21 de atracţii, 28 de spaţii de luat masa şi 25 de magazine. 

Parcul de distracţii face parte din planul Dubai de a creşte numărul de turişti în Emiratele Arabe Unite în contextul scăderii preţurilor la petrol din Golf. Conform analiştilor, circa 18 milioane de persoane ar putea vizita centrele de distracţii din Dubai până în 2021, mai arată sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: parc de distractii dubai controller
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri