Jurnalul.ro Ştiri Observator Se mărește salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei

Se mărește salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei

de Redacția Jurnalul    |   

„Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar”, a anunțat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.

Premierul a mai spus că este validată decizia luată de Guvern, „prin consultare cu sindicatele și patronatele care fac parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social”.

Marcel Ciolacu a mai anunțat, miercuri, că majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 și de aceasta vor beneficia peste 1,8 milioane de salariați din țara noastră.

„Tot ca urmare a discuțiilor din Consiliul Național (n.r. „Tripartit”) pentru Dialog Social aprobăm primul contract colectiv de muncă la nivelul întregului sector bancar. Este, de fapt, un pas important în consolidarea dialogului social în România, oferind o mai bună protecție pentru cei aproximativ 45.000 de angajați din acest sector economic”, a mai spus premierul.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: salariul minim majorare guvern
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri