Jurnalul.ro Ştiri Externe Salman Rushdie este conectat la ventilator și nu poate vorbi

Salman Rushdie este conectat la ventilator și nu poate vorbi

Agentul lui Salman Rushdie a declarat că „veștile nu sunt bune” după ce autorul a fost înjunghiat la un eveniment în statul New York, informează BBC.

Salman Rushdie a fost atacat pe scenă în New York, iar acum este conectat la un ventilator și nu poate vorbi, a declarat Andrew Wylie, adăugând că autorul, în vârstă de 75 de ani, ar putea să-și piardă un ochi.

„Salman își va pierde probabil un ochi, nervii din braț i-au fost secționați, iar ficatul i-a fost afectat", a declarat agentul său.

Rushdie a fost înjunghiat cel puțin o dată în gât și în abdomen, au declarat autoritățile. El a fost transportat cu elicopterul la un spital din Erie, Pennsylvania.

Poliția a reținut un suspect: Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, din Fairview, New Jersey. Niciun motiv al atacului nu a fost confirmat încă de poliție.

O altă persoană, care se afla cu Rushdie pe scenă, Henry Reese, a suferit o rană minoră la cap și a fost dusă la un spital local.

Rushdie, care s-a născut într-o familie musulmană din Kashmiri în Bombay, cunoscut în prezent sub numele de Mumbai, înainte de a se muta în Marea Britanie, s-a confruntat cu amenințări cu moartea pentru cel de-al patrulea roman al său, „Versetele satanice", despre care unii musulmani au spus că ar conține pasaje blasfemiatoare. Romanul a fost interzis în multe țări cu populație musulmană numeroasă la publicarea sa în 1988.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: salman rushdie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri