Jurnalul.ro Auto Șase maşini second-hand din zece din România au defecţiuni

Șase maşini second-hand din zece din România au defecţiuni

Aproximativ 60% dintre automobilele uzate aflate la vânzare în România au diverse probleme care necesită reparaţii costisitoare sau au suferit accidente grave, potrivit unui studiu publicat miercuri de InspectorAuto.ro, un instrument de verificare a istoricului maşinilor. 

Potrivit Ziarului Românesc din Germania, automobilele vândute în ţară cu mai puţin de 2.000 de euro sunt aduse de la „fiare vechi” din Germania şi reprezintă un risc financiar imens şi de siguranţă rutieră pentru cei care le cumpără, a spus fondatorul InspectorAuto.ro, Mihai Cune.

Circa 60% dintre maşinile uzate prezintă probleme diverse, având nevoie de reparaţii costisitoare. După daune totale, au fost reparate prost sau prezintă atât de multe defecţiuni încât achiziţia este dezavantajoasă. În cazul maşinilor accesibile şi foarte ieftine, reparaţiile pot chiar depăşi valoarea maşinii, mai scrie publicaţia amintită. 

„În această categorie se găsesc maşini care costă peste 8.000-10.000 euro în momentul accidentului, astfel încât pentru un samsar merită să le repare cu costuri minime şi să le vândă cu profit. Aceste maşini sunt foarte periculoase pentru că au, de cele mai multe ori, structura de siguranţă compromisă”, se arată în comunicat.

În plus, maşinile sunt reparate ieftin, fără a li se mai monta airbag-uri şi capse pirotehnice în sistemele de reţinere ale centurilor de siguranţă. Aceste „artificii” sunt bine mascate şi greu de depistat, iar în cazul unui accident, maşinile eşuează în a oferi maximul de protecţie proiectat de fabricantul maşinii, potrivit rezultatelor studiului.

Subiecte în articol: masini second-hand diaspora
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri