Jurnalul.ro Ştiri Locale Şase persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN12, la ieşirea din Sfântu Gheorghe

Şase persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN12, la ieşirea din Sfântu Gheorghe

Şase persoane au fost rănite şi transportate la spital în urma unui accident rutier petrecut vineri pe DN12, la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, în urma impactului dintre două autoturisme.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, în accident au fost implicate şapte persoane, iar şase au fost rănite, dintre care una este în stare gravă.

"Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea a două persoane rămase încarcerate şi asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. În urma evenimentului rutier, şase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sfântu Gheorghe, din care 1 rănit grav şi 5 uşor. O persoană a refuzat transportul la spital. La locul intervenţiei au fost alocate două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi 4 ambulanţe (1 SMURD şi 3 SAJ)", au informat reprezentanţii ISU Covasna.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs la kilometrul 15, pe un segment de drum în curbă, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu alt autoturism. AGERPRES

Subiecte în articol: accident raniti sfantu gheorghe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri