Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum ne afectează schimbările bruște de temperatură

Cum ne afectează schimbările bruște de temperatură

de Paul Bardasu    |   

După canicula care a afectat toată țara, cu temperaturi maxime insuportabile - ieri, la București, au fost 42 de grade -, mâine meteorologii anunță temperaturi la jumătate. Această situație poate avea repercusiuni asupra sănătății, chiar dacă spre finalul săptămânii vremea se stabilizează și intră în cote normale.

Vremea ne dă bătăi de cap: în Capitală, mâine vor fi 24 de grade, după ce ieri Bucureștiul s-a prăjit la 42. În toată țara vor fi modificări bruște, pe parcursul a doar două zile: Sibiu, 35-19 grade, Cluj-Napoca, 34-21, Brăila 39-22, Ploiești 38-22, Craiova 36-26, Constanța 31-23.

Schimbările bruște de temperatură atrag după sine probleme de sănătate, întrucât organismul se adaptează mai greu la astfel de schimbări de temperatură. Mai mult decât atât, trecerea de la temperaturi ridicate la ploaie și vreme înnorată îi afectează în special pe copii, pe bătrâni și pe bolnavii cronici. Acțiunea complexă a vremii asupra organismului uman poate fi de mai multe tipuri: optimă, excitantă sau acută, spune dr. Costin Anca, medic primar medicină generală, pentru medcenter.ro.

Vremea optimă este considerată aceea care ne influențează favorabil, producând bună dispoziție și are o acțiune pozitivă asupra organismului. Asemenea tip de vreme se caracterizează prin menținerea relativ uniformă a elementelor meteorologice, când temperatura medie diurnă nu oscilează cu mai mult de 2 grade Celsius.

Vremea excitantă cuprinde complexul vremii în care unul sau mai multe din elementele meteorologice deviază de la valorile optime. Această vreme, deși este în fond însorită, are adeseori un cer mohorât, timpul e uscat, umiditatea ridicându-se până la 90%, iar oscilația temperaturii medii a zilei poate fi de până la 4 grade Celsius. Iar vremea acută reprezintă complexul vremii cu modificări accentuate ale elementelor meteorologice, când oscilațiile termice depășesc 4 grade Celsius. În cazul nostru oscilațiile sunt și de peste 15 grade de la o zi la alta, iar fluctuațiile mari de temperatură cresc riscul declanșării unor afecțiuni.

Răcirea vremii vine la pachet cu probleme respiratorii

Specialiştii de la Institutul Naţional al Sănătăţii sunt de părere că fluctuaţiile de temperatură au un efect negativ asupra organismului uman. Potrivit acestora, scăderea sau creşterea bruscă a temperaturii afectează metabolismul, iar riscul apariţiei bolilor precum astmul, a afecţiunilor pulmonare și respiratorii, a alergiilor, a depresiei şi a problemelor de nutriţie este destul de ridicat.

Aceste studii au arătat că organismul uman a început să îşi piardă capacitatea de adaptare la fluctuaţiile de temperatură, iar atunci când corpul este slăbit, repercusiunile asupra sănătăţii pot fi destul de grave. Temperaturile ridicate au fost asociate cu creşterea numărului de pacienţi afectaţi de stres sau de probleme de nutriţie, iar temperaturile scăzute sunt responsabile de bolile respiratorii.

Fluctuaţiile de temperatură pot conduce şi la agravarea unor afecţiuni, cum ar fi cele cardiace. Astfel, o persoană care suferă de hipertensiune, afecţiune ce poate fi ţinută sub control, riscă să facă un atac de cord. Una dintre explicaţii ar fi că aceste schimbări climatice interacţionează cu medicamentele prescrise pacienţilor hipertensivi.

Se schimbă vremea, apar durerile reumatice

Din cauza aerului rece și umed, persoanele care suferă de reumatism se confruntă cu dureri foarte mari. Mai mult decât atât, fronturile de aer umed agravează diferitele forme de reumatism cronic degenerativ.

În momentul în care corpul este practic forțat să treacă brusc de la o temperatură de peste 35 de grade Celsius la mai puțin de 17 grade Celsius, organismul este slăbit instantaneu, deoarece încearcă să facă față acestei schimbări și se confruntă cu umezeală și frig. Sistemul imunitar se prăbușește încet, iar corpul devine vulnerabil în fața virozelor. Atunci când vremea se răcește brusc, foarte multe persoane se confruntă cu amețeli și dureri de cap. Există mulți oameni care, pe o asemenea vreme, acuză o stare de oboseală acută, o astenie fizică și psihică, o stare de somnolență continuă și chiar depresie, cu toate că se odihnesc corespunzător noaptea. Din acest motiv, este bine să ajutăm sistemul imunitar consumând, pe de o parte, multe legume și fructe, deoarece conțin vitamine și minerale, iar pe de altă parte, suplimente nutritive. Astfel, putem preveni afecțiunile provocate de aceste oscilații de temperatură. De asemenea e bine să ne ferim de efectul schimbărilor bruște de temperatură stând mai mult în casă, unde oscilațiile nu sunt prea mari, pereții neavând timp să se răcească așa de repede într-un timp atât de scurt.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: temperatura sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri