Jurnalul.ro Ştiri Observator Sebastian Burduja: Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare

Sebastian Burduja: Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare

de Redacția Jurnalul    |   

Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare, iar dezvoltarea capacităţilor locale şi a lanţurilor de aprovizionare este obligatorie, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a participat la Suppliers' Day "Parteneri pentru Excelenţă Nucleară", eveniment organizat de Nuclearelectrica, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), informează un comunicat al Nuclearelectrica..

"Sectorul nuclear sprijină 1 milion de locuri de muncă în UE, cu potenţial de creştere la 1,3 milioane datorită noilor proiecte. România a făcut deja paşi importanţi: am creat primul centru de instruire pentru SMR şi o Şcoală Naţională de Energie Nucleară, menite să formeze viitorii experţi. Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare, iar dezvoltarea capacităţilor locale şi a lanţurilor de aprovizionare este obligatorie. Proiectele nucleare reprezintă un efort colectiv, iar România este pregătită să împărtăşească expertiza acumulată. În pregătirea noii tehnologii SMR, este esenţial să valorificăm oportunităţile pentru industria locală şi să oferim sprijinul necesar pentru adaptare şi specializare", a subliniat Burduja, în comunicatul citat.

Evenimentul, desfăşurat la sediul CCIR, a avut ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor cu mediul de afaceri din România şi valorificarea capabilităţilor furnizorilor români, prin raportare la standardele industriei nucleare, în perspectiva dezvoltării proiectelor de investiţii majore ale Nuclearelectrica dar şi a operării în condiţii de securitate nucleară a CNE Cernavodă.

Acesta a reunit profesionişti din sectorul energetic şi companii specializate în diferite domenii de activitate, a căror contribuţie ar putea fi valorificată în dezvoltarea sectorului nuclear din România, simultan cu dezvoltarea lanţului valoric naţional, pentru o poziţionare avantajoasă a României la nivel regional si creşterea nivelului de rezilienţă economico-financiară.

"România are un rol esenţial în Europa prin proiectele noastre de energie nucleară, care contribuie la securitatea energetică şi la tranziţia către o economie verde. "Parteneri pentru Excelenţă Nucleara a fost gândit pentru a creşte nivelul de implicare al furnizorilor români, implicit nivelul de dezvoltare economică locală. Ne-am propus să facilităm înţelegerea asupra rigurozităţii unui operator nuclear, proceselor şi activităţilor specifice, standardelor şi principiilor înalte de securitate nucleară, toate cu respectarea legislaţiei aplicabile. Proiectele noastre de investiţii, pe lângă rolul esenţial în decarbonizare şi avans tehnologic, înseamnă, în mod egal, sustenabil, şi dezvoltarea economică a României. Împreună putem asigura excelenţa operaţională pe termen lung al acestor proiecte", a precizat Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

La rândul său, preşedintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanţa colaborării dintre sectorul privat şi cel public pentru dezvoltarea sustenabilă a României, precizând că organizaţia oamenilor de afaceri va continua să susţină iniţiativele care promovează inovaţia, cooperarea şi investiţiile în acest sector strategic.

"În afară de avantajele energetice, dezvoltarea industriei nucleare implică şi o serie de beneficii economice semnificative, cum ar fi: crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investiţii şi dezvoltarea infrastructurii industriale. În ceea ce priveşte forţa de muncă înalt calificată, România dispune de o bază solidă de specialişti şi instituţii de cercetare care pot contribui la inovarea în acest domeniu, consolidând, în acest fel, rolul României în cadrul sectorului energetic european. Camera de Comerţ şi Industrie a României va continua să susţină iniţiativele care promovează inovaţia, cooperarea şi investiţiile în acest sector strategic, cu scopul de a asigura un viitor energetic sigur, sustenabil şi competitiv pentru generaţiile viitoare", a adăugat Daraban.

Evenimentul a inclus sesiuni tehnice dedicate noilor perspective de dezvoltare ale Nuclearelectrica şi necesităţilor operaţionale ale centralei de la Cernavodă, precum şi sesiuni interactive destinate familiarizării cu specificul industriei nucleare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri