Papa Francisc a dispus ca şase agenţi ai Jandarmeriei să se deplaseze în zone afectate de cutremurul cu magnitudinea 6 care a zguduit în noaptea de marţi spre miercuri centrul Italiei, relatează joi EFE.
Jandarmii se vor alătura celor şase pompieri aparţinând Vaticanului care s-au deplasat miercuri în centrul Italiei pentru a colabora cu Protecţia Civilă în căutarea supravieţuitorilor şi acordarea de asistenţă, a informat biroul de presă al Sfântului Scaun.
Agenţii Jandarmeriei vor ajunge la Amatrice, una dintre localităţile grav afectate, pentru a colabora cu Poliţia italiană în ceea ce priveşte securitatea localităţii şi pentru a se evita posibile furturi din casele abandonate.
Papa Francisc a cerut, miercuri, miilor de persoane reunite în Piaţa Sf. Petru să se roage pentru victimele cutremurului.
Numărul morţilor în urma seismului produs miercuri la ora 03:36 locală (01:36 GMT) a crescut la 250, iar numărul persoanelor rănite spitalizate a crescut la 365, a semnalat Immacolata Postiglione, din cadrul Protecţiei Civile.
Sursa: AGERPRES