„Sunt foarte fericit că am primit Premiul Nobel - mai presus de orice pentru că acest premiu dovedește că literatura există în sine, dincolo de diverse așteptări extraliterare, și că încă este citită. Iar celor care o citesc le oferă o anumită speranță că frumusețea, noblețea și sublimul încă mai există necondiționat. Poate oferi speranță chiar și celor în care viața abia mai pâlpâie. Să avem încredere - chiar dacă pare că nu există niciun motiv”, a comentat László Krasznahorkai în 9 octombrie, la scurt timp după vestea venită dinspre Scandinavia. Dar cum spațiul de aici nu este destinat informațiilor deja vânturate în presa europeană, să ne concentrăm asupra explicațiilor oferite de reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi, „despicătorul” de nume și expresii cu înțelesuri uitate, ori pierdute.
László din «Munticelu’ frumos»”
Evident, László Krasznahorkai n-a scăpat nici el de ochiul ager al filologului: „Numele de Krasznahorkai se tălmăcește prin: din localitatea Krásna Hôrka (Krásnohorské Podhradie - Krásna Hôrka de sub Castel - pe un deal din apropierea acesteia aflându-se un vestit castel). Astăzi, în Slovacia. Krásna (în limba slovacă) - frumos; hôrka (lb. slovocă) - munte mic (de calcar și dolomită). Așadar, László din «Munticelu’ frumos»”. László - de unde se trage? „Vine din Ladislau (din Ladislav, variantă cehă, croată și slovacă a lui Vladislav).” Un nume elegant, nu?
Seve din Transilvania
De remarcat, de asemenea, că scriitorul maghiar și-a moștenit patronimul după ce bunicul (cel responsabil cu rădăcinile evreiești) a schimbat numele familiei - din Korin în Krasznahorkai. Se întâmpla în 1931, când demența nazistă strângea deja ca într-o menghină destinele și viețile evreilor din Europa. Un alt amănunt interesant relaționat cu originile romancierului tălmăcit extraordinar în limba română de Ildikó Gábos-Foarță în colecția Anansi World Fiction de la „Trei”: strămoșii materni includ unguri din Transilvania! Iată, am mai găsit o legătură între România și Nobel (lăsând deoparte amprentele post-comuniste din operele lui Krasznahorkai și Cărtărescu).
Împrăștierea semințelor
În continuare, un termen ce semnifică „împrăștierea” - diaspora (tot a trăit personajul principal al acestui articol - Krasznahorkai - mai mult la Berlin, în Germania, decât în Ungaria natală): „Astăzi, cu înțelesul de grup etnic aflat dincolo de granițele țării de origine. Termen preluat în română din limba franceză. Provine din greaca veche: διασπορά - «împrăștiere», «răspândire»; διά - «prin», «pretutindenea», «în toate direcțiile»; σπείρω - «a împrăștia semințe», «a semăna»; σπέρμα - ceea ce este semănat, sămânță (neam, descendență). O imagine metaforică a împrăștierii unei părți din neam în lume.” Tot aci: „Diaspore «vechi» și «noi»: comunitățile evreiești din afara Palestinei după distrugerea Ierusalimului - în mai multe rânduri. Diaspora indiană: romii din Europa, indienii din Marea Britanie. Diaspora turcă: turcii din Germania etc.”
Nume cu înțeles uitat
Brânceni - Apărătorii păcii
„Comună în județul Teleorman, atestată documentar în 1624. Fără vreo legătură cu vreun obicei al localnicilor de «a‐și da brânci» unul altuia ori de a îmbrânci pe cei care treceau prin localitate, după cum «spune legenda», cu mersul pe brânci etc.” Atunci? „Cel mai probabil, la întemeierea satului, ori în decursul timpului, moșia și așezarea au aparținut unui anume Branciu/ Brănciu/ Brânciu, sau Brăncea - nume vechi, întâlnite in trecut în documentele slavo-române. De altfel, Branciu există și astăzi ca nume de familie la noi, fiind prezent destul de des, de asemenea, la sud de Dunăre - Brăncio/Brancio. Diminutiv slav pentru Brano, Branio. Din Branimir (apărător al păcii, puternic în luptă), sau Branislav (apărător al slavei).”
Brănești, Brăniștari - Pădurile-braniști
În bula literei „b”: „Brănești și Brăniștari sunt sate din Ilfov și Giurgiu, așezate lângă păduri întinse, numite braniști. Pădurea de lângă cel dintâi era împărțită în două sau chiar trei braniști, aparținând, într-o perioadă, mănăstirii Cernica, Mitropoliei Munteniei și chiar Căldărușanilor. «Brăniștarul» din Giurgiu a fost și el proprietarea mănăstirii Sf. Nicolae Pâlcov. Pădurile-braniște, în perioada otomană, la nord și la sud de Dunăre, ca rezervate domnului, unui pașă sau mănăstirilor, erau, în limbajul de astăzi, «zone protejate», fiind ocrotite prin legiuiri, având pază, fiind interzisă aici tăierea copacilor sau pășunatul fără invoială.”
Arii protejate
În completare: „Ca domeniu al domnului, Mitropoliei, pașei ori unei mănăstiri, oamenii de rând nu aveau voie să intre in astfel de păduri. Etimologic, numirea de «braniște» vine din slavă: «brania» - «a apăra», «a proteja». Așadar, un loc ocrotit, Brăneștii (cei de la «braniști») ori Brăniștarii (de la «brăniștar»), fiind, cel mai probabil, la început, nu doar oameni ce locuiau în apropierea unor astfel de «arii protejate», ci chiar paznici, administratori și răspunzători de buna rânduială a locurilor.”
Tânganu - Sărăntocul
„Nume al unui sat și al unei vechi mănăstiri (astăzi, dispărută) din apropierea Bucureștilor și Cernicăi. Localitatea este anterioară mănăstirii, cea de pe urmă fiind cunoscută ca «mănăstirea de la Tânganu». Numele de Tânganu provine dintr-o poreclă turcească, răspândită în întreaga Peninsulă Balcanică în perioada otomană, aceasta dând nume la sud de Dunăre, rămase până astăzi: Tăngalov, Tangalov, Tănganov, Tăngarov. În turcă: tıngır (a se citi tăngăr, tângâr), dialectal - tıngıl, tıngın - lefter, fără bani, scăpătat, rămas sărac. Vreun boier/stăpân al locurilor, cel mai probabil, ajuns într-o astfel de stare, cunoscut sub acest nume.”
Bezdechi - Cel fără copii
„Nume slav, purtat și de aromâni. Ajuns și la nord de Dunăre. Din bez-detkinia = fără copii.
Talmazan - Răpitorul
„Nume întâlnit la noi mai ales în Muntenia și Basarabia. Cu înțelesul: din satul Talmaz (Talmaza), al lui Talmaz. Talmaz este cunoscut și în Balcani (Talmazov), fiind o prescurtare a numelui Talamaz/ Talamazov. Numele provine din turcă: talamak - a răpi, a-ți însuși ceva și a nega o astfel de faptă. O poreclă (poate nedreaptă) devenită nume de câteva veacuri.”
Haldan - Cultivatorul de cânepă
„Întâlnit, de asemenea, ca Hăldan. Nume prezent mai ales în Ardeal și nordul Moldovei. Haldan este numele cânepei de toamnă, cu tulpina groasă, pentru sămânță. Din holdă (semănaturi, câmp semănat). În maghiară, hold/hald - iugăr/pogon semănat. Cultivator ori negustor de cânepă pentru sămânță.”
Varga - Cizmarul
„Înțelesul numelui maghiar Varga mai este știut astăzi de către români doar în unele părți ale Transilvaniei, la sud și la est de Carpați acesta fiind total necunoscut. Varga (lb. mg.) - Cizmarul. Nume provenit din îndeletnicirea de lucrător în piele, cizmar, pantofar.”
Au vreo legătură numele de Petcu și Petca cu cel de Parascheva?
Gheorghiță Ciocioi din nou: „Nu până la capăt... Deși, în trecut, aceste nume erau la români nume de Botez date în cinstea Sfintei Parascheva. Dacă Parscheva (Παρασκευή) se tălmăcește din grecește prin «pregătirea» - «ziua pregătirii», în medio-bulgară numele dat, redat prin Petăk, nu mai are aceeași semnificație, fiind el o traducere liberă din greacă. Cum ziua de vineri purta numele de Παρασκευή, fiind a cincea zi din săptămână după calendarul creștin al vremii, slavii i-au spus zilei de vineri, mai exact, «a cincea» - Petăk. Astfel, numele de Παρασκευή a devenit la Botez și el Petka/Petku. Tot în traducere liberă: (A) Cincea și Cinciu' (Al cincilea). Astăzi, Petcu, la noi, e nume de familie. La sud de Dunăre, cele două nume menționate se folosesc și la Botez.”
117 premii Nobel pentru Literatură au fost acordate din 1901 până în prezent. De patru ori, distincţia a fost împărţită între doi câştigători.
„Sunt foarte fericit că am primit Premiul Nobel - mai presus de orice pentru că acest premiu dovedește că literatura există în sine și încă mai este citită.”, László Krasznahorkai, scriitor
„Numele de Krasznahorkai se tălmăcește prin: din localitatea Krásna Hôrka (Krásnohorské Podhradie - Krásna Hôrka de sub Castel - pe un deal din apropierea acesteia aflându-se un vestit castel). Astăzi, în Slovacia.” Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Krásna (în limba slovacă) înseamnă frumos; hôrka (lb. slovocă) înseamnă munte mic (de calcar și dolomită). Așadar, László din «Munticelu’ frumos».”, Gheorghiță Ciocioi, filolog
„Etimologic, numirea de «braniște» vine din slavă: «brania» - «a apăra», «a proteja»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog