Jurnalul.ro Ştiri Educatie Senatul României a decis: Curtea școlii trebuie să se deschidă pentru sport

Senatul României a decis: Curtea școlii trebuie să se deschidă pentru sport

Ca urmare a unui proiect legislativ adoptat miercuri, 28 septembrie, în Senat, copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs.

În raportul întocmit de comisia de specialitate și adoptat miercuri se arată că proiectul pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în vecinătatea zonelor rezidenţiale.

Astfel, va fi permis accesul gratuit pe terenurile de sport ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor tuturor copiilor, aşa cum sunt definiţi în Legea 272/2004, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

Federația Română de Fotbal a publicat un comunicat în care salută decizia, „una care va avea un impact important asupra numărului de practicanți de fotbal în România, contribuind la dezvoltarea fotbalului de bază.”

Totodată, FRF menționează că acesta este unul dintre subiectele ce s-a aflat tot timpul pe lista discuțiilor de fiecare dată când a existat o întâlnire între reprezentații FRF și cei ai Parlamentului României.

Legea se află acum pe masa Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. Dacă va trece și va fi publicată în Monitorul Oficial, în termen de 90 de zile toate unităţile de învăţământ sunt obligate să introducă regulamentele de funcţionare, prevederi legate de acces şi de modul de utilizare al curţilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: curtea scolii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri