Astfel, după ce luna trecută au propus finanțări de până la 100.000 de euro pentru românii din diaspora care se întorc acasă și investesc într-o fermă sau o seră, parlamentarii liberali vor să instituie o nouă schemă de ajutor de stat și pentru producătorii de legume și fructe din țară. Prin Programul „prima seră”, statul ar urma să le ofere legumicultorilor ajutoare de până la 200.000 de euro pentru construirea de sere sau solarii de cel puțin 1.200 de metri pătrați, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Senat.
Propunerea legislativă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume și fructe prin Programul „prima seră”, pusă recent pe masa senatorilor, este semnată senatorul PNL George Scarlat și vizează sprijinirea producției locale și dezvoltarea comunităţilor rurale.
Potrivit inițiatorului, România se confruntă cu o dependență semnificativă de importuri de legume și fructe, ceea ce afectează stabilitatea pieței interne și siguranța alimentară, iar prin sprijinirea construirii de sere și solare va fi stimulată producția locală, ceea ce va conduce la o reducere a importurilor și la o ofertă mai diversificată de produse proaspete pentru consumatori.
În contextul în care sectorul agricol românesc se confruntă cu provocări financiare, și nu numai, această măsură este esențială pentru revitalizarea acestui sector strategic, spune senatorul, deoarece ajutoarele de stat vor oferi fermierilor resursele necesare pentru modernizarea și eficientizarea proceselor de producție.
Cel mult 200.000 de euro pentru serele nou înființate
Concret, ajutorul de stat se va acorda o singură dată per beneficiar și doar pentru serele nou înființate, iar valoarea acestuia va reprezinta 80% din valoarea investiției, „dar nu poate depăși 200.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României”. Fondurile necesare acestui program ar urma să fie asigurate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Proiectul legislativ definește serele ca fiind construcțiile special amenajate „cu acoperiș și cu pereți din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul”.
În ceea ce privește beneficiarii programului, aceștia pot fi: persoane juridice, persoane fizice înscrise în registrul agricol și înregistrate fiscal (întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate), cooperative agricole sau grupuri/organizații de producători, care produc și comercializează legume-fructe.
„Valoarea ajutorului de 80% din investiție, cu un plafon de 200.000 de euro, va permite micilor și medii producători să adopte tehnologii moderne, sporind astfel competitivitatea acestora pe piață”, se arată în expunerea de motive.
Ce condiții trebuie să îndeplinească
Documentul conține condițiile obligatorii pe care micii legumicultori ar trebui să le respecte pentru a accesa ajutorul de stat. Astfel, beneficiarii banilor trebuie:
„- să dețină și să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafețe cultivate cu legume și fructe, destinate consumului uman, pe o suprafață de minimum 1.200 m²;
- să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fără a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la această dată;
- să aducă documente justificative prin care să se facă dovada că sera este nou înființată”.
„Investițiile în sere vor genera locuri de muncă și vor contribui la dezvoltarea economică a comunităților rurale. Această inițiativă va ajuta la reducerea migrației tinerilor spre orașe, încurajându-i să rămână și să dezvolte afaceri locale, ceea ce va avea un efect pozitiv asupra calității vieții în zonele rurale.
Sprijinirea producției locale de legume și fructe va facilita accesul consumatorilor la produse proaspete și sănătoase, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Cultivarea în sere va permite obținerea unor produse de calitate superioară, disponibile pe tot parcursul anului”, se arată în expunerea de motive.
La ce instituții ar urma să fie depuse cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat se va stabili, ulterior, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin norme metodologice.
Schema de ajutor va încuraja agricultorii să investească în tehnici de cultivare moderne și sustenabile, consideră autorul legii, iar astfel va contribui și la reducerea impactului asupra mediului.
Până la 100.000 de euro pentru românii care decid să revină acasă
Un alt proiect legislativ, ce a fost semnat de 15 parlamentari liberali și pus în dezbatere la Senat la începutul lunii trecute, propune mai multe programe de finanțare, ajutoare financiare și facilități fiscale pentru românii de peste hotare care vor să se întoarcă în țară. „Prima Investiție”, „Prima Casă - Diaspora”, „Prima Fermă”, „Prima Livadă” și „Prima Seră” sunt doar câteva dintre programele prevăzute în proiectul de lege „pentru conectarea românilor din afara granițelor cu țara”.
Această inițiativă - care între timp a fost trimisă la Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată - prevede ca, pentru fiecare proiect din domeniul agricol (prima livadă, prima fermă, prima seră) al românilor din diaspora care decid să revină acasă, statul român să ofere finanțări cuprinse între 10.000 și 100.000 de euro, în funcție de valoarea proiectului, beneficiarii urmând să contribuie doar cu 15% - 30% din totalul acestuia.