Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti anunţă că, începând de marţi, prestează serviciul de iluminat public al Capitalei.
Astfel, începând cu această dată, cetăţenii care constată o problemă în reţeaua de iluminat public o pot semnala accesând site-ul oficial al Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti www.cmipb.ro, la secţiunea Contact; prin e-mail la adresa sesizari@cmipb.ro sau prin apelarea dispeceratului CMIPB la numărul de telefon: 0374 810 999.
De asemenea, bucureştenii care doresc extinderea reţelei de iluminat public a Capitalei pot depune o cerere prin aceleaşi mijloace de comunicare, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.