Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Sezonul estival 2024. Cât costă un sejur la mare

Sezonul estival 2024. Cât costă un sejur la mare

de Redacția Jurnalul    |   

Sezonul estival se apropie, așa că mulți români își fac planuri pentru concediul de vară. Gradul de ocupare pe litoralul Mării Negre a crescut cu 27% față de anul precedent.

Prețul unui sejur la mare în sezonul 2024. Gradul de ocupare pe litoralul românesc a crescut cu 27%

Astfel că hotelierii au decis să prelungească programul "Înscrieri Timpurii". În mod normal, acestea ar fi expirat la sfârșitul lunii martie. 

Eforie Nord este una dintre staţiunile preferate de turişti mai ales pentru că tarifele la cazare sunt mai mici. În topul preferințelor se mai află Mamaia, Neptun şi Olimp.

"Oamenii nu se mai tem în momentul de față să facă rezervări pentru vara aceasta. Vedem o creștere consistentă de 27% a numărului de rezervări cu precădere în segmentul all inclusive unde avem o creștere de peste 35%", a spus Ionuț Nedea, manager agenție de turism.

Tendința de rezervare a vacanțelor cu câteva luni înainte a revenit. În ultimii ani, mulți români au renunțat din cauza pandemiei și apoi a conflictelor militare.

O cameră dublă cu vedere la mare costă 339 de euro, dacă rezervarea se face cu câteva zile înainte, însă, dacă se face acum, costul este de 269 de euro.

Sezonul estival va fi deschis oficial pe 1 mai 2024, transmite Antena3 CNN.

Subiecte în articol: sejur mare preţuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri