Jurnalul.ro Ştiri Observator SFANTA MARIA, obiceiuri şi SUPERSTIŢII: Ce înseamnă dacă înfloresc trandafirii în preajma Adormirii Maicii Domnului

SFANTA MARIA, obiceiuri şi SUPERSTIŢII: Ce înseamnă dacă înfloresc trandafirii în preajma Adormirii Maicii Domnului

Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este prăznuită anual la 15 august. De această mare sărbătoare a creştinilor ortodocşi sunt legate o mulţime de obiceiuri şi superstiţii, pe care vi le prezentăm mai jos.

SFÂNTA MARIA 2022. In dimineata acestei zile, femeile merg la biserica si impart struguri, prune si faguri de miere. Apoi, femeile merg in cimitir si tamaiaza mormintele rudelor.

Ciobanii coboara oile de la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula, se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei.

SFÂNTA MARIA 2022. De Sfanta Marie, fetele purtau o planta numita "navalnic", care avea puterea sa aduca petitori.

SFÂNTA MARIA 2022. Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), era considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna.
 

Daca in apropierea zilei Sfintei Marii infloreau trandafirii, era un semn ca toamna va fi lunga.

SFÂNTA MARIA 2022. In sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor.

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna.

SFÂNTA MARIA 2022. Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), era considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna.

In aceasta zi erau adunate ultimele plante de leac, iar florile se pun la icoana Fecioarei Maria, pentru a fi bune de leac.

Ce se întâmplă de Sântămaria Mare

Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, "adormind", aşa cum indică şi numele sărbătorii.

Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma. El a ajuns cu câteva zile mai târziu, după ce a fost înmormântată; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. De aceea, Biserica Romano-Catolică preferă să se refere la acest eveniment ca Înălţarea. Ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, se consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer.

Se spune că mormântul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din Ierusalim unde zilnic mii de credincioşi îl vizitează. În susţinerea acestei ipoteze pledează şi prezenţa brâului Fecioarei, ţesut chiar de Ea din păr de cămilă, dat Apostolului Toma, la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a fost aşezat într-o raclă de aur, în biserica pe care Teodosie al II-lea o construise special în cinstea Sfintei Fecioare. Din acest brâu există astăzi un fragment la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos şi alt fragment la Mănăstirea Panaghia Soumela din Grecia.


 

Subiecte în articol: sfanta maria mare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri