Cardul e considerat inamicul nr. 1 al evaziunii fiscale. Şi nu cred să existe emisiune cu profil economic care să nu fi explicat cât de mult utilizează românii la cumpărături banii cash şi cum poate fi eliminat „flagelul” evaziunii dacă ar folosi „plasticul”. Paradoxal însă, nu doar în pieţe - unde-şi vând producătorii pepenii şi cartofii – se poate face evaziune fiscală, ci şi la supermarket. E suficient ca vânzătorul să-i permită clientului să returneze marfa cumpărată...
Aşadar, cumpărătorul vine, achiziţionează un produs pentru care s-a stabilit o garanţie de trei zile, plăteşte cu cardul de credit şi apoi pleacă. În a treia zi comerciantul spune că a primit produsul care nu a corespuns garanţiei şi i-a dat clientului bani cash pentru marfa cumpărată cu cardul. După care magazinul bagă produsul pe pierderi, fiindcă era o marfă perisabilă. Şi asta pentru că - nu-i aşa ?! – supermarketul îşi respectă cumpărătorii şi le poate da garanţie la orice. La roşii şi castraveţi dacă e nevoie! Deci cu ce-l deranjează pe comerciant să facă evaziune dacă acceptă plata cu cardul?!
Dacă e cumva neclar, mai spun o dată. Comerciantul care admite plata cu cardul îşi face procedurile interne în aşa fel, încât să i se poată returna marfa de la client într-un termen suficient de lung. Apoi spune că a venit cumpărătorul şi că trebuie să-i dea bani cash în contul garanţiei. Şi bineînţeles că se poate acorda garanţie pentru orice fel de marfă. E drept că la micile magazine penetrarea POS-urilor s-a lovit permanent de teama comercianţilor de a nu fi prinşi făcând evaziune fiscală. Dar se vede că, de fapt, nu-i nicio problemă şi se poate şi lichidiza semnificativ piaţa. Orice prăvălie poate accepta plata cu cardul cu condiţia să ofere garanţie produselor. Oare cei care vând mărfuri la tv tot aşa fac?
E greu de ştiut, dar e limpede că se poate utiliza „inteligent” cardul de credit până la epuizarea plafonului. Cumpărătorul trebuie doar să plătească cu cardul (la care are câteva luni bune de graţie) un produs pe care vrea să-l schimbe în perioada agreată de magazin. Îl duce înapoi, primeşte bani cash, după care achiziţionează tot prin intermediul cardului ceva mai scump şi face alt plan de rate. Şi tot aşa, până epuizează toată linia de credit, aruncând cheltuielile cât mai departe în viitor. Iar toate acestea ştiţi de ce le poate face? Pentru că e cetăţean european şi are drepturi...
Nassim Nicholas Taleb scria în cartea sa de aforisme Patul lui Procust că la o masă rotundă din Moscova l-a privit pe Edmund Phelps, „care a luat «Nobelul» pentru nişte scrieri pe care nu le citeşte nimeni, teorii pe care nu le foloseşte nimeni şi prelegeri pe care nu le înţelege nimeni” -, încercând, de fapt, să atragă atenţia asupra marelui economist. Citind teoriile „nefolositoare” ale lui Phelps, precum efectele compromisului intertemporal asupra macroeconomiei, se observă, în practică, cum se poate face evaziune fiscală cu ajutorul celui mai mare „duşman” al economiei subterane: cardul.