Jurnalul.ro Editoriale Și roboții vor avea nevoie de carnet de partid ca să se angajeze

Și roboții vor avea nevoie de carnet de partid ca să se angajeze

de Ionuț Bălan    |   

Cei care nu fac parte din niciun partid se plâng că după 50 de ani nu-și mai găsesc de lucru cu niciun chip, în nicio meserie, pot fi doctori docenți pe bune. Ceilalți, tot fără de partid, aflați în vecinătatea vârstei, dar cu ea neîmplinită, zic că au început să fie căutați la dinți imediat după predarea CV-ului. Iată un motiv serios pentru taxarea roboților, dar doar după ce sunt chestionați asupra religiei pentru care au optat și dacă sunt sau nu membri de partid.

Dar pentru că tot am deschis cutia Pandorei cu roboți, e bine să ne amintim cum funcționează ei. Verifică toate variantele până identifică soluţia. Nu manifestă inspiraţie, creativitate, ci muncesc până găsesc rezultatul.

Robotul pare un prost harnic, deoarece oamenii inteligenţi ţin opţiuni deschise. Şi, când apare o problemă, reacţionează, capacitează creativ resursele deţinute şi o rezolvă.

Pentru ca un robot să ajungă la performanţele creierului uman e nevoie să fie cuantic. Un fel de Stephen Hawking, căruia i se captau semnalele de pe cortex. Roboţii pot câştiga partide de şah în faţa campionilor, ca Deep Blue cu Garry Kasparov, dar n-au capacitatea să revoluţioneze apărarea siciliană, precum marele maestru internaţional. Ei vor procesa mai rapid datele furnizate de programator, însă nu vor inventa nimic.

Oricât s-ar crede un IT-ist Dumnezeu, el nu poate stabili la robot decât un algoritm, cel care l-a făcut pe Murphy să exclame: „Fereşte-te de proştii harnici!”. Vă închipuiţi ce tragedie ar fi dacă roboţii s-ar apuca să aplice strict, fără imaginaţie şi fără să crâcnescă, reglementările strâmbe ale politicienilor?

Iar cu această ocazie merită repetat că în loc de progres tehnologic, venit pe seama întăririi educației și, implicit, a ceea ce se numește democrație, vedem niște politicieni și giganți economici care au devenit astfel datorită privilegiilor feudale acordate de primii, care încearcă să-i spele pe oameni pe creier cu marketing și gadgeturi. Iată cât de puțin „cuantice” sunt vremurile pe care le trăim, în care hazardul moral și selecția adversă vor să țină locul cultivării educației și creativității.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri