Simona Halep va fi noul lider mondial WTA, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, în semifinalele turneului de la Beijing. Este prima jucătoare din România care ajunge pe această poziţie în clasamentul din circuitul feminin şi a cincea care urcă pe locul 1 în 2017.
După ce a ratat în 2017 de 3 ori șansa de a ajunge liderul ierarhiei feminine, Simona era pe o pantă descendentă și totul a culminat cu înfrângerea de la US Open, acolo unde a fost învinsă de Maria Sharapova în primul tur. A fost atunci a 7-a înfrângere din tot atâtea meciuri jucate în compania rusoaicei.
Jucătoarea noastră a dezvăluit celor de la WTA Insider că a avut o discuție cu Cahill imediat după acel meci, iar antrenorul australian nu a menajat-o deloc atunci când a fost vorba în special de modul în care servește.
"După meci am vorbit cu Darren și mi-a spus că am serviciu de rahat și din această cauză am pierdut meciul cu Sharapova. Am zis ok, dacă acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l îmbunătățesc pentru a o învinge, atunci voi lucra la asta. Acum pot să vă dezvălui: în fiecare zi m-am antrenat o ora doar la serviciu. Darren mi-a spus să mă opresc, pentru că o să mă accidentez, dar i-am zis că nu mă voi opri. Mi-am dorit foarte mult. Mi-am dorit din toata inima să obțin totul. Am fost foarte motivată pentru că toată lumea mi-a spus că pot fi acolo. Asa ca asta e motivul pentru care am avut puterea să muncesc atât de mult" a povestit noul număr 1 mondial într-un interviu pentru WTA Insider.
Orele în plus petrecute exersând serviciul s-au văzut la Beijing, acolo unde Simona a devenit numărul 1 mondial după ce le-a învins fără drept de apel atât pe Sharapova cât și pe Ostapenko. Halep nu a fost însă însoțită de Darren Cahill ci doar de Andrei Pavel. Simona a avut o discuție cu antrenorul australian după festivitatea de premiere.
"L-am sunat după meci bineînțeles, dar abia după ce am făcut un duș pentru că trebuia să mă relaxez și să mă liniștesc puțin. Este foarte fericit pentru mine. Sunt al treilea lui număr 1 mondial. A spus că l-a antrenat pe cel mai tânăr (Lleyton Hewitt), cel mai bătrând (Andre Agassi) și eu am adăugat că acum îl are și pe "Numărul 1 din mijloc". Era foarte fericit. Era împreună cu familia lui și sărbătoreau. Sunt tristă că nu e aici lângă mine, dar e ok, vom celebra împreună în Singapore" a mai spus Halep.
Sursa Digisport