Scopul acestei tentative de corupție a fost de a influența sentința definitivă într-un important dosar de corupție programat pentru 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj, conform Antena 3 CNN.
Conform informațiilor obținute, soacra lui Cherecheș a avut o discuție cu mama judecătoarei implicate în caz, pe care o cunoștea. În cadrul acestei întâlniri, i-ar fi promis sume substanțiale de bani cu scopul de a obține o condamnare mai blândă pentru ginerele ei, Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare.
Sursele judiciare susțin că judecătoarea din completul care urma să-l judece pe primar a făcut denunțul la DNA, sesizând că la mama dânsei a venit soacra primarului ca să-i cumpere o firmă, respectiv un stand de vânzare.
În acel moment, procurorii DNA au intrat pe fir și au realizat mai multe înregistrări ambientale.
În înregistrări, soacra primarului i-ar fi spus mamei judecătoarei că fiica sa, la soluționarea dosarului primarului, „în numele legii să fie mai blândă”.
Iar în momentul când soacra lui Cătălin Cherecheș s-a prezentat la mama judecătoarei cu 50.000 de euro – procurorii au constatat infracțiunea flagrantă.
Cătălin Cherecheș fusese trimis în judecată de către DNA în 2016, într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită. În urma procesului, el a fost condamnat în februarie 2022 de către Tribunalul Cluj la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. De asemenea, i s-a interzis dreptul de a candida și de a fi ales în funcții publice pentru o perioadă de patru ani.
Într-o primă reacţie pentru Antena 3 CNN, primarul a declarat că nu ştie despre ce este vorba: „Mi se pare o prostie. Nu ştiu despre ce este vorba. Eu sunt la birou, îmi văd de treabă".
Pe 24 noiembrie 2023, peste 2 săptămâni, Cătălin Cherecheș urma să primească decizia definitivă în acest dosar DNA din partea judecătorilor Curții de Apel Cluj.
În iunie acest an, Cătălin Cherecheș a anunțat că vrea să se reîntoarcă în PSD, partid în care a mai fost membru în două rânduri. Cătălin Cherecheș a mai fost membru PNȚCD, PSD, UNPR și PNL.
Soacra lui Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, prinsă în flagrant în timp ce dădea mită