Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania se OPUNE cererii Comisiei Europene de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale

Spania se OPUNE cererii Comisiei Europene de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale

Spania se opune cererii Comisiei Europene de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale a statelor UE, pentru a reduce dependența de Rusia. Însă autoritățile de la Madrid consideră că măsura nu este justă și eficientă, scrie AFP.

"Spania nu sprijină această propunere. Ne vom opune impunerii unor obligaţiilor care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte", a declarat ministrul spaniol pentru tranziţie ecologică, Teresa Ribera. Aceasta s-a declarat nemulțumită că măsura nu a fost supusă dezbaterii. 

Executivul comunitar a solicitat celor 27 de state membre să reducă voluntar cererea de gaze naturale în următoarele 8 luni. Planul va fi discutat pe 26 iulie și prevede prervederi concrete pentru reducerea cu 15% a consumului de gaze în perioada august 2022 - martie 2023. 

Însă planul prevede și posibilitatea stabilirii unor "obiective constrângătoare" a statelor dacă va exista un "risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată" iar eforturile voluntare nu sunt suficiente.

Oficialul spaniol critică planul UE și consideră că acesta nu este nici eficient, și nici just. 
"Familiile spaniole nu vor suferi întreruperi în furnizarea gazelor sau a electricităţii în locuinţele lor. Autoritățile de la Madrid vor apăra poziţia industriei spaniole", a promis aceasta.

Însă Teresa Ribera a precizat că Spania va fi solidară cu celelalte state comunitare. 
"Ştim că numeroşi parteneri europeni trec printr-o perioadă dificilă şi aşteaptă toamna şi iarna cu o mare nelinişte. Vrem să ajutăm, punând toate infrastructurile noastre" în sprijinul UE.

Subiecte în articol: Spania gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri