Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite, cel mai mare producător de deşeuri menajere în rândul ţărilor dezvoltate

Statele Unite, cel mai mare producător de deşeuri menajere în rândul ţărilor dezvoltate

Statele Unite produc cea mai mare cantitate de deşeuri menajere pe cap de locuitor din lume în rândul ţărilor dezvoltate, fără capacitatea necesară de reciclare pentru a le absorbi, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru mediu, se arată într-un raport al cabinetului de evaluare a riscurilor Verisk Maplecroft, relatează AFP.

La nivel mondial sunt produse în medie 2,1 miliarde de tone de deşeuri pe an, ţinând cont de deşeurile solide gestionate de municipalităţi, adică alimente aruncate, materiale plastice şi alte reziduuri, o cantitate suficientă pentru a umple mai mult de 820.000 de piscine olimpice. Numai 16% din această cantitate este reciclată, conform raportului.

Locuitorii şi comercianţii americani sunt de departe cei care produc cele mai multe deşeuri pe cap de locuitor în rândul ţărilor bogate: o medie de 773 kilograme pe an, de trei ori mai mult decât media la nivel mondial şi de şapte ori mai mult decât Etiopia, aceasta din urmă fiind ţara care produce cele mai puţine deşeuri din lume.

În schimb, capacitatea de reciclare a Statelor Unite este una dintre cele mai slabe în rândul ţărilor dezvoltate, cu 35% în urma Germaniei, care reciclează 68% din deşeurile sale. 

Autorii raportului avertizează că decizia bruscă din 2018 a Chinei de a nu mai accepta deşeuri de plastic provenite din întreaga lume, urmată de alte ţări din Asia de Sud-Est, poate complica şi mai mult situaţia ţărilor mari producătoare de deşeuri.

Unele ţări au decis să interzică produsele din plastic, pungi sau obiecte de unică folosinţă. Cu toate acestea, producţia mondială de materiale plastice a continuat să crească în 2018 la nivel mondial, pe primele locuri aflându-se Asia şi Statele Unite, potrivit federaţiei PlasticsEurope.

AGERPRES

Subiecte în articol: statele unite deseuri menajere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri