Jurnalul.ro Ştiri Locale Statuia din ceară a regelui Mihai I, expusă în premieră naţională la Timişoara

Statuia din ceară a regelui Mihai I, expusă în premieră naţională la Timişoara

Un număr de 26 de statui de ceară sunt expuse în "Muzeul Figurilor de Ceară", până la data de 31 octombrie, într-un centru comercial din Timişoara, replici ale regelui Mihai I şi Nicolae Ceauşescu fiind prezentate în premieră naţională. 

"Regele Mihai şi Nicolae Ceauşescu, două dintre figurile marcante ale istoriei României, sunt principalele lucrări prezentate, în premieră naţională, la expoziţia de statui de ceară de la Shopping City Timişoara. Deschis până pe 31 octombrie, 'Muzeul Figurilor de Ceară' le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi migala şi precizia ce stau în spatele replicilor a 26 de personalităţi mondiale", au precizat organizatorii.

Expoziţia mai cuprinde chipuri extrem de fidele ale lui Cristiano Ronaldo, Gheorghe Hagi, Messi, Mr. Bean, Inna, Beyonce sau Vladimir Putin. 

Procesul de creare a unei singure statui durează jumătate de an, arată comunicatul, citând artiştii bulgari care lucrează la "Muzeul Retro" din Varna. Prezenţi pentru prima dată în Timişoara, aceştia au considerat că este cea mai bună ocazie de a-şi prezenta cele mai recente lucrări, sub forma regelui Mihai I şi Nicolae Ceauşescu. De asemenea, ţinând cont de istoria oraşului de pe Bega, din expoziţie nu putea lipsi reprezentarea lui Ernesto "Che" Guevara. 

"Impresionaţi de interesul arătat de vizitatorii români, care au mers până în Varna pentru a descoperi lucrările din ceară, artiştii au început deja să lucreze la noile statui ce întruchipează personalităţi româneşti, astfel că anul viitor, când muzeul va porni din nou într-un tur prin România, vizitatorii îi vor putea vedea şi pe Smiley, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci şi Ivan Patzaichin", menţionează comunicatul. 

Expoziţia va fi deschisă pe tot parcursul programului de funcţionare al mall-ului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri