Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul răsplăteşte nemunca cu zeci de miliarde de euro în fiecare an

Statul răsplăteşte nemunca cu zeci de miliarde de euro în fiecare an

de Adrian Stoica    |   

Criza forţei de muncă se face simţită tot mai acut în România, iar unul dintre cele mai afectate sectoare este cel agricol. Patronatele din domeniu susţin că vinovat de situaţia creată este chiar statul, care, prin ajutoarele sociale mari pe care le acordă, încurajează nemunca, în condiţiile în care şi aşa satele româneşti se depopulează de tineri, potrivit lui Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

 

Oamenii din mediul rural nu mai sunt interesaţi să muncească la câmp, ci preferă să stea pe scările primăriilor pentru a primi ajutoare sociale, a declarat, ieri, Laurenţiu Baciu, într-o dezbatere pe teme de profil.  "Din '90, până azi, s-a mers din greşeală în greşeală. Strângem date să facem strategii, să vedem ce-i de făcut, dar practic realităţile din teren sunt cu totul altele. Nu mai există şcoli şi licee agricole. Deşi la instituţiile superioare de profil sunt mii de absolvenţi, ei nu se întorc la ţară. Populaţia de acolo îmbătrâneşte. Îmi spunea un preot că, anul acesta, au avut loc în comună 11 înmormântări şi un singur botez. Cam aceasta este realitatea, este o tragedie", susţine Baciu. El a subliniat că numărul celor care muncesc pământul este din ce în ce mai mic. 

 

"Practic, nu ai cui să-i dai bani, nu mai găseşti un om interesat să muncească. În schimb, sunt mulţi care stau pe scara primăriei pentru ajutoare sociale. Ştiu în judeţul Neamţ o localitate unde sunt o mie şi ceva de asistaţi social şi nu găseşti pe nimeni să muncească"

Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

 

Potrivit acestuia, impactul ajutoarelor sociale în economie este de miliarde de euro, în condiţiile în care aceşti oameni nu plătesc taxe, asigurări de sănătate, contribuţii şi nici nu sunt interesaţi de educaţie.

 

La ţară, mulţi s-au obişnuit să trăiască doar din ajutoarele sociale şi din mici ciubucuri, iar de agricultură se mai ocupă, în general, persoanele în vârstă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri