Potrivit STB, introducerea acestui sistem facilitează plata călătoriei cu orice card bancar contacless, chiar dacă pasagerii nu dețin un card de transport sau un titlu valabil de călătorie. De asemenea, plata se poate face direct cu telefonul mobil tip smartphone sau cu ceasul tip smartwatch, atât timp cât au atașat un card bancar.
„STB SA continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite călătorilor din zona metropolitană și implementează sistemul de plată a călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validatoarele duale, asigurând astfel mai multă flexibilitate călătorilor în deplasările lor zilnice. Totodată, această modalitate de plată va reduce costurile societății printr-o gestionare eficientă a centrelor de vânzare din rețeaua STB SA”, a declarat Adrian Criț, directorul general al STB SA.
Conform societății, această facilitate este deja implementată pe autobuzele Mercedes Hibrid si Otokar, având un feed-back pozitiv din partea călătorilor.
„Comparând luna noiembrie 2020 cu noiembrie 2021, STB SA a înregistrat o creștere a valorii tranzacționate de cca șase ori mai mare”, au mai anunțat reprezenanții STB.
(sursa: Mediafax)