„Stima de sine, deși una dintre dimensiunile fundamentale ale personalității, este un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conștienți”, apreciază Cristophe André, psihiatru și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală. Imediat, detaliat: „Stima de sine se fondează pe trei «ingrediente»: încrederea în sine, concepția despre sine, iubirea de sine. O bună dozare a fiecăreia dintre aceste trei componente este indispensabilă pentru a obține o stimă de sine armonioasă”. Să le aprofundăm pe rând.
1. Iubirea de sine
„Este cel mai important element” - evidenția psihiatrul Cristophe André în studiul „Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți” (Trei, 2015). Facem loc explicațiilor științifice: „A ne stima înseamnă a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nicio condiție: ne iubim în ciuda defectelor și limitelor, în ciuda eșecurilor și înfrângerilor, pur și simplu pentru că o mică voce interioară ne spune că suntem demni de iubire și respect. Această iubire de sine «necondiționată» nu depinde de performanțele noastre. Ea explică faptul că putem rezista la adversități și ne putem restabili după un eșec. Ea nu ne ferește de suferință sau de îndoială în cazul dificultăților, dar ne apără de disperare”. Și o tușă esențială: „Iubirea de sine depinde în mare măsură de dragostea pe care ne-a împărtășit-o familia noastră atunci când eram copii, de «hrana afectivă» ce ne-a fost dăruită”.
2. Concepția despre sine
„Părerea pe care o avem despre noi, această evaluare fondată sau nu a calităților și defectelor noastre, este al doilea stâlp al stimei de sine”, remarca, la rândul lui, François Lelord, psihiatru și psihoterapeut, coautor al cercetării citate anterior. „Nu este vorba doar despre cunoașterea de sine; importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem de a fi deținători ai calităților sau defectelor, ai potențialităților și limitelor. În acest sens - adăuga François Lelord -, este un fenomen în care subiectivitatea joacă un rol esențial; observarea sa este dificilă, iar înțelegerea lui, delicată. De aceea, de exemplu, o persoană complexată - a cărei stimă de sine este adesea scăzută - va lăsa adesea perplex un anturaj care nu percepe defectele pe care individul respectiv crede că le are. Până la urmă, concepția de sine pozitivă este o forță interioară care ne permite să ne bucurăm de șansa noastră în ciuda tuturor adversităților”.
3. Încrederea în sine
„A treia componentă a stimei de sine - cu care, de altfel, se confundă adesea -, încrederea în sine se aplică în special la actele noastre”, remarca psihiatrul Cristophe André. Mai limpede? „A fi încrezător înseamnă a considera că ești capabil să acționezi într-o manieră adecvată în situațiile cruciale. De unde provine încrederea în sine? În principal, din modul de educație care ne-a format, în familie și/sau la școală. Eșecurile îi sunt prezentate unui copil ca o consecință posibilă, dar nu catastrofică a actelor sale? Este el recompensat atât pentru că a încercat, cât și pentru că a reușit? Cum îl învățăm să tragă învățăminte din impasurile sale, în loc să concluzioneze că i-ar fi mai bine dacă nu ar acționa deloc?”. Concluzia: „Încrederea în sine se transmite prin exemplu și prin conversație. Nu servește la nimic să-l încurajezi pe copil să accepte eșecurile, dacă tu însuți nu procedezi astfel. Copiii știu că adevăratele convingeri ale adulților se judecă mai mult după fapte, decât după sfaturi”.
Dicționar dinspre latină
Expresia „stimă de sine” este formată pe scheletul verbului „a estima”, care provine din latinescul „aestimare”, în traducere liberă - „a evalua”. Semnificația este însă dublă: înseamnă (în același timp) „a determina valoarea” și „a avea o părere despre”.
„A ne stima înseamnă a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nicio condiție”, Cristophe André, psihiatru
„Încrederea în sine se transmite prin exemplu și prin conversație”, Cristophe André, psihiatru
„Concepția de sine pozitivă este o forță interioară care ne permite să ne bucurăm de șansa noastră, în ciuda tuturor adversităților”, François Lelord, psihoterapeut