Jurnalul.ro Special Strategul campaniilor electorale ale lui Băsescu realizează comunicarea pentru Recensământul Populației și Locuințelor

Strategul campaniilor electorale ale lui Băsescu realizează comunicarea pentru Recensământul Populației și Locuințelor

de Ion Alexandru    |   

Institutul Național de Statistică a achiziționat servicii de promovare a Recensământului Populației și Locuințelor, în valoare de aproape un milion de euro.

 

 Una dintre cele două companii care au fost desemnate câștigătoare ale licitației organizate este GMP Advertising, compania de publicitate a celebrului Felix Tătaru, cel care l-a promovat pe Traian Băsescu în mai multe campanii electorale, atât pentru Primăria Capitalei, cât și pentru alegerile prezidențiale. Publicitarul a avut inclusiv calitatea de martor în dosarul „Gala Bute”, unde Elena Udrea a fost condamnată, printr-o sentință definitivă suspendată, la șase ani de închisoare cu executare.

Campania pentru promovarea recensământului populației și locuințelor a fost comandată de către Institutul Național de Statistică (INS) încă din 20 noiembrie 2021, când a anunțat scoaterea la licitație a unui contract în valoare de 4.735.427,7 lei cu TVA. Conform INS, recensământul, care reprezintă o cercetare statistică de mare anvergură, „nu se poate realiza fără implicarea activă a persoanelor care fac obiectul recenzării”. Iar, pentru implicarea activă a unei părți cât mai mare din populația ce face obiectul recenzării, legislația prevede că în procesul de recenzare sunt necesare mai multe campanii.

Este vorba despre conceperea unei campanii de popularizare a recensământului, de derularea acțiunilor de popularizare, în conformitate cu planul de acțiune pentru implementarea strategiei de comunicare, motiv pentru care INS a scos la mezat achiziția de servicii pentru realizarea campaniei integrate de comunicare. Serviciile trebuie să reflecte Strategia de Comunicare a recensământului, să fie aliniate cu prevederile legislației în vigoare și să asigure targetarea fiecărei persoane care face obiectul recenzării.

On-line, pentru că… Covid-19

Concret, spune INS, pentru desfășurarea corespunzătoare a recensământului, toate activitățile necesare, inclusiv popularizarea recensământului, trebuie realizate conform planificărilor și prevederilor OUG 19/2020, sub coordonarea INS. „Serviciile aferente campaniei de promovare se realizează în vederea implementării Strategiei de promovare și comunicare a recensământului, așa cum este aceasta aprobată de Comisia Centrală pentru recensământul populației și locuințelor. Acest lucru constă mai ales în încurajarea autorecenzării la nivelul populației, ținând cont de situația existentă la nivel național cauzată de posibilitatea continuării pandemiei de Covid-19, dar și în acțiuni de informare a populației cu privire la existența și la desfășurarea recensământului, pentru ca o parte a acesteia să fie disponibilă de a răspunde chestionarului de recensământ, prin intermediul recenzării cu recenzori”, se arată în caietul de sarcini.

Campania trebuie să risipească temerile privind ingerința politică

Astfel, prin intermediul campaniei integrate de comunicare a recensământului populației și locuințelor, se urmăresc patru linii de acțiune. Prima este atingerea unei rate cât mai mari de autorecenzare. Apoi, conștientizarea importanței și necesității participării fiecărei persoane care face obiectul recenzării.

Un alt obiectiv este informarea corectă, completă și la timp a persoanelor care fac obiectul recenzării cu privire la importanța desfășurării recensământului, a scopului și a obiectivelor acestuia, la modalitățile concrete de accesare a instrumentarului în vederea autorecenzării și la modalitățile de organizare și desfășurare.

INS se teme de reticența populației, motiv pentru care, prin această campanie, dorește diseminarea de mesaje care să accentueze „rolul, relevanța și independența Institutului Național de Statistică în organizarea și efectuarea recensământului, să evidențieze lipsa ingerințelor politice și să determine sporirea încrederii populației în statisticile de mare anvergură”.

Spoturi audio-video, animație pe site-uri și promovarea pe Facebook

La data de 10 martie 2022, INS a finalizat licitația organizată și a încheiat cu doi operatori contractul nr. 1436/VBG/2022, în valoare de 3.719.918 lei fără TVA, adică de 4.512.382,4 lei cu TVA inclusă (920.894,4 euro). Cele două companii care și-au adjudecat contractul sunt SC GMP Advertising SRL și SC All Media Company SRL.

Din anunțul de atribuire aflăm că sunt pase game de servicii pe care aceste două companii trebuie să le presteze. Prima se referă la creația, producția și difuzarea de spoturi video și audio pentru popularizarea recensământului. A doua se referă la creația și producția de mesaje de interes public audio-video. După care se va promova recensământul în mediul online, prin bannere wevflash sau animate. Serviciile mai vizează creația, producția, distribuția și expunerea de afișe, canalele oficiale pentru comunicarea în social media și prestația echipei de experți-cheie.

GMP Advertising, implicată în campanii politice la nivel înalt

GMP Advertising SRL este compania deținută, în calitate de unic asociat, de celebrul Constantin-Felix Tătaru, cel care a realizat, pentru fostul președinte Traian Băsescu (VEZI FOTO), campaniile publicitare electorale „Vin la Primărie”, „Arde-i pe corupți”, „Să trăiți bine”, „Flacăra Democrației”, „Arăta-le că tu ai puterea!”

Grupul de Investigații Politice (GIP) dezvăluia că GMP Advertising SRL a încasat bani și de la sirianul Omar Hayssam, bani care nu s-au regăsit, însă, în contabilitatea companiei”.

Din cele 7,3 miliarde lei pe care Bucovina Enterprises SRL i-a plătit GMP pentru servicii de publicitate, firma lui Felix Tătaru a înregistrat în contabilitate doar 5 miliarde”, dezvăluia sursa citată. Contractul în cauză a fost derulat de GMP Advertising SRL pentru Bucovina Enterprises în perioada 2002 - 2005.

Patronul, martor în dosarul Elenei Udrea

Numele acestei companii de publicitate, dar și cel al patronului apar chiar într-un dosar celebru. Motivarea judecătorilor din dosarul „Gala Bute” arată că publicitarul Felix Tătaru, martor în dosar, a încasat 50.000 de euro, la negru, din partea Elenei Udrea. 

Banii proveneau din mita de 10 la sută, pe care oamenii Elenei Udrea o recoltau de la firmele care primeau lucrări cu Ministerul Dezvoltării, susţineau procurorii DNA în rechizitoriu. 

Publicitarul de casă al PDL, Felix Tătaru, martor în dosarul Gala Bute, a încasat pentru campania PD-L București 200.000 de euro, din care doar 150.000 pe acte, conform judecătorilor. Procurorii DNA susțin că, în 2011, el a încasat 50.000 de euro cash, la negru, din partea Elenei Udrea.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri