Cercetările de la Universitatea California din Berkeley au arătat că stresul pe termen scurt poate revigora creierul, determinând celulele stem să creeze sinapse care îmbunătățesc agilitatea și performanța mintală. „Dar stresul excesiv - a punctat Dr. William W. Li în studiul Mănâncă și învinge dieta (Lifestyle, 2024) - poate afecta metabolismul, așa că stresul trebuie să fie rezolvat ca parte a reglajului fin al metabolismului. Stresul cronic stimulează inflamația care mocnește tăcut peste tot în organism. El dereglează hormonii și afectează capacitatea corpului de a combate obezitatea. Stresul pe termen lung conduce de fapt la pierderea neuronilor, așa că nu este surprinzător că poate fi compromisă capacitatea de a lua decizii bune”.
Adrenalină și cortizol
Să vedem cum se produce acest lucru: „Factorii de stres din viață determină glandele suprarenale să elibereze hormoni de stres - adrenalină și cortizol - în reacția de tip luptă sau fugi, cu care ne-a înzestrat evoluția. Aceasta ne ajută să reacționăm rapid la situații posibil periculoase și ține de instinctul de supraviețuire. Adrenalina ne crește ritmul cardiac, accelerează respirația și ridică tensiunea, pentru ca noi să fim gata de luptă sau de fugă. Tot ca parte a acestei reacții, cortizolul stimulează metabolismul să elibereze energie. El inhibă efectele insulinei, ceea ce crește valoarea glicemiei, pentru ca energia să poate fi folosită imediat de mușchi dacă ai nevoie să intri în luptă. Dacă adrenalina îți inhibă apetitul (organismul uman nu poate lupta și mânca în același timp), cortizolul are efectul opus”.
Tigrii stresului
Anume? „El stimulează senzația de foame, așa că vei simți nevoia să acumulezi mai multă energie, în special din alimente dulci și grase, pentru a continua să creezi depozite de combustibil în organism în cazul în care amenințarea persistă. Când pericolul scade, hormonii adrenalină și cortizol revin la valorile normale, iar metabolismul se întoarce la funcțiile sale obișnuite. Acest proces este benefic când ești urmărit de un tigru. Dar genul de tigri cu care ne confruntăm în prezent nu dispar (unii ar putea spune chiar că nu scăpăm de ei). Tigrii stresului din prezent apar la muncă și acasă și se pot afla oriunde, tot timpul. Aceasta poate conduce la o stare cronică de stres, ceea ce menține nivelurile adrenalinei și ale cortizolului permanent ridicate. Corpul învață să ignore adrenalina, dar cortizolul îți creează senzația permanentă de foame, crescând riscul de a mânca în exces și de a lua în greutate”.
Glanda pituitară
În completare: „O cantitate excesivă de cortizol trimite și un semnal glandei pituitare, un organ minuscul aflat la baza creierului, care oprește activitatea glandei tiroide. Deoarece hormonii tiroidieni ajută la funcționarea metabolismului, acesta încetinește. Valorile constant ridicate ale cortizolului fac celulele mai rezistente la insulină. Când ești stresat, valorile glicemiei au tendința de a crește, chiar dacă postești. Stresul provoacă și inflamație în corp, care se poate agrava când stresul atinge cote ridicate. Cercetătorii de la Universitatea Concordia din Montreal, Canada, au studiat 130 de adulți în vârstă pe o perioadă de zece ani și au descoperit că aceia care prezentau fluctuații mari la nivelul cortizolului, mult peste valorile de referință ale acestuia, prezentau markeri inflamatori mai mari în sânge. Stresul cronic generează atât de multe prejudicii încât este imposibil să le enumerăm pe toate: bolile cronice, anxietatea, depresia și epuizarea profesională sunt doar câteva”.
Furia
Nu în ultimul rând: „În plus, stresul conduce la decizii neinspirate, inclusiv decizii nutriționale proaste, supraalimentare, somn insuficient și mai puțină activitate fizică, ceea ce duce la și mai mult stres. Toate acestea influențează metabolismul, nu doar îngreunând pierderea în greutate, ci compromițând și mecanismele de apărare a sănătății. Furia este altă cauză a stresului, iar în cazuri extreme s-ar putea să fie nevoie de ajutor profesional pentru a o controla. Un grad foarte ridicat de stres poate declanșa furie, ceea ce generează și mai mult stres. Furia acută determină eliberarea de adrenalină în sânge și creșterea tensiunii arteriale. Pe perioade scurte, venele de pe frunte pot deveni proeminente. Furia cronică, aceea care este neexprimată și mocnește ani în șir, nu este nocivă doar pentru sănătatea mintală. Ea dereglează hormonii și metabolismul, îngreunând combaterea grăsimii corporale. Dacă dorești să fii sănătos metabolic, este timpul să renunți la furie. Sănătatea este mai importantă decât orice supărare”.
„Stresul pe termen scurt poate revigora creierul, determinând celulele stem să creeze sinapse care îmbunătățesc agilitatea și performanța mintală”, Dr. William W. Li
„Stresul excesiv generează atât de multe prejudicii încât este imposibil să le enumerăm pe toate: bolile cronice, anxietatea, depresia și epuizarea profesională sunt doar câteva”, Dr. William W. Li