Jurnalul.ro Ştiri Observator Oamenii care locuiesc în apropiere de spații verzi au o vârstă biologică mai mică 

Oamenii care locuiesc în apropiere de spații verzi au o vârstă biologică mai mică 

Un studiu recent explică ce se întâmplă cu oamenii care locuiesc în apropierea spațiilor verzi.

Se pare că cei care vor să trăiască mai mult ar trebui să aibă expunere pe termen lung la spații verzi, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Science Advances. Un astfel de trai ar prelungi viața oamenilor cu 2.5 ani, în medie. 

Nu e prima cercetare care scoate în evidență beneficiile unui astfel de stil de viață, scrie The Washington Post

Studiul a analizat expunerea pe termen lung la spațiile verzi și cum a afectat îmbătrânirea biologică. 

În oraşe, parcurile şi spaţiile verzi participă în mod cert la atenuarea căldurii şi la conservarea biodiversităţii. Ele ajută însă şi la încetinirea procesului de îmbătrânire celulară. Potrivit unui studiu publicat recent, persoanele care locuiesc în proximitatea unor „insule de verdeaţă” sunt, în medie, mai tinere decât celelalte din punct de vedere biologic cu 2.5 ani, informează AFP, scrie AGERPRES.

„Viaţa petrecută în proximitatea mai multor spaţii verzi poate să vă ajute să fiţi mai tineri decât vârsta voastră adevărată,” a explicat Kyeezu Kim, autoarea principală a studiului despre ce se întâmplă cu oamenii care locuiesc în apropierea naturii. 

„Credem că descoperirile noastre au implicaţii importante pentru planificarea urbană în materie de expansiune a infrastructurii verzi. Pentru a promova sănătatea publică şi pentru a reduce disparităţile în materie de sănătate,” a adăugat ea.

O legătură fusese deja stabilită între expunerea la spaţiile verzi şi o mai bună sănătate cardiovasculară. Precum şi cu rate de mortalitate mai scăzute.

Cercetătorii estimează că activitatea fizică şi interacţiunile sociale asociate cu frecventarea parcurilor joacă un anumit rol în această constatare. Însă faptul că parcurile în sine încetinesc îmbătrânirea celulară nu fusese clarificat până acum.

Echipa care a realizat studiul despre ce se întâmplă cu oamenii care locuiesc în apropierea spațiilor verzi a examinat modificările chimice ale ADN-ului. Acesta e un proces cunoscut sub numele de „metilare”.

Studii precedente au arătat că „ceasurile epigenetice” bazate pe metilarea ADN-ului pot să prezică probleme de sănătate. Precum maladiile cardiovasculare, cancerul şi alterarea funcţiilor cognitive. Și să reprezinte o modalitate mai precisă de măsurare a vârstei decât anii calendaristici.

Noul studiu a monitorizat peste 900 de persoane din patru oraşe americane. Participanții au fost monitorizați într-un interval de 20 de ani, din 1986 până în 2006.

Cu ajutorul unor imagini satelitare, cercetătorii au măsurat distanţele dintre adresele participanţilor şi zonele ocupate de parcuri. Au studiat și eşantioane sangvine prelevate în al 15-lea an, apoi în al 20-lea an al studiului. Astfel au determinat vârstele lor biologice, în studiul despre ce se întâmplă cu oamenii care locuiesc în apropierea spațiilor verzi. 

Autorii studiului au construit apoi modele ştiinţifice pentru a evalua rezultatele. Au ţinut cont de o serie de variabile care ar fi putut să le afecteze. Printre acestea se numără educaţia, veniturile şi fumatul.

Astfel, ei au constatat că persoanele ale căror locuinţe erau înconjurate de verdeaţă într-un procent de 30% pe o rază de 5 kilometri erau, în medie, mai tinere din punct de vedere biologic cu 2.5 ani decât persoanele ale căror locuinţe sunt înconjurate de verdeaţă într-un procent de 20%.

 

Subiecte în articol: studiu spatii verzi varsta biologica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri