Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA. 8 morți și 28 de răniți în remorca unui camion în Texas

SUA. 8 morți și 28 de răniți în remorca unui camion în Texas

Opt persoane decedate şi 28 rănite au fost descoperite în remorca unui camion aflat într-o parcare din oraşul american San Antonio, statul Texas (sudul SUA), relatează duminică AFP. 

Douăzeci de persoane au fost internate în spitale din San Antonio, iar starea lor este gravă sau critică. Alte opt persoane au fost tratate la locul incidentului şi starea lor nu a impus spitalizare. 

Potrivit site-ului nydailynews.com, camionul a fost descoperit într-o parcare a lanţului comercial Walmart. 

Mai multe persoane dintre cele găsite în viaţă sufereau de deshidratare, conform autorităţilor locale. 

Şeful poliţiei din San Antonio, William McManus, a declarat că bănuieşte că vehiculul era implicat în trafic de persoane. Cel puţin 35 de persoane s-ar fi aflat în interiorul remorcii camionului. Şoferul camionului a fost arestat, dar identitatea sa nu a fost încă dată publicităţii. 

Printre persoanele decedate se află şi doi copii, a precizat McManus. 

Şeful Brigăzii de pompieri din San Antonio, Charles Hood, a afirmat că instalaţia de aer condiţionat din remorcă nu funcţiona şi că temperatura din interior era extrem de ridicată.â

AGERPRES

Subiecte în articol: sua morti raniti texas camion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri