Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA pedepsesc Turcia pentru invazia din Siria

SUA pedepsesc Turcia pentru invazia din Siria

Statele Unite au blocat un program secret de cooperare cu Turcia în domeniul informaţiilor militare, care a ajutat timp de câţiva ani forţele turce să atace militanţii kurzi din PKK, au declarat agenţiei Reuters patru oficiali americani.

Washingtonul a luat decizia - neanunţată public până acum - de a suspenda programul pe termen nedeterminat, după intervenţia armată a Turciei în Siria, declanşată în octombrie anul trecut, afirmă sub rezerva anonimatului sursele agenţiei. Practic, spre sfârşitul anului trecut, americanii au încetat misiunile de recunoaştere aeriană care culegeau informaţii despre Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizaţie teroristă atât de SUA, cât şi de Turcia. Forţele americane foloseau în acest scop drone (avioane fără pilot) neînarmate, ce decolau de la baza aeriană Incirlik din Turcia, care este folosită atât de militari, cât şi de serviciile secrete ale Statelor Unite.

 

În cadrul programului demarat în 2007, dronele vizau de multe ori teritoriul muntos din nordul Irakului, în apropierea frontierei cu Turcia.

 

Subiecte în articol: siria turcia sua invazie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri