Liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, urma să treacă pe jos linia de demarcație militară dintre cele două Corei, fiind așteptat de cealaltă parte de președintele sud-coreean, Moon Jae-In, la summitul istoric de astăzi, într-un scenariu care părea acum câteva luni o simplă fantezie. Cei doi urmau să fie însoțiți apoi de o gardă de onoare până la Casa Păcii, clădirea aleasă pentru a găzdui reuniunea, aflată în partea sudică a frontierei.
Kim Jong-un devine astăzi primul lider nord-coreean care pășește pe pământ sud-coreean de la finalul Războiului din Coreea, din perioada 1950-1953, care s-a încheiat cu un armistițiu și nu cu un tratat de pace. Din delegația conducătorului nord-coreean fac parte preşedintele onorific al ţării, Kim Yong-nam, ministrul de Externe, Ri Yong-ho, şi sora lui Kim Jong-un, Kim Yo-jong, ce ocupă funcţia de director de propagandă şi care a fost trimisă în luna februarie la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud pentru a facilita apropierea dintre cele două părți. De asemenea, din delegație urmau să facă parte și înalte oficialități militare nord-coreene, a căror prezență poate semnala disponibilitatea Coreei de Nord de a demara negocierile pentru denuclearizarea țării. De altfel, summitul de astăzi este considerat un moment de cotitură în relațiile intercoreene, după ani de tensiune și amenințări cu reluarea conflictului militar. Reuniunea este rezultatul apropierii neașteptate, din ultimele luni, dintre Nord și Sud și, în același timp, deschide calea unei posibile întâlniri între Kim și președintele american, Donald Trump. Mai mult, Kim anunţase, săptămâna trecută, că ţara sa îşi va suspenda testele nucleare şi lansările de rachete intercontinentale, adăugând că situl pentru teste nucleare de la Punggye-ri va fi închis, deoarece „şi-a îndeplinit misiunea”. Surprinzătorul apetit al liderului nord-coreean pentru diplomație și anunțul privind suspendarea testelor nucleare pot avea însă o cu totul altă cauză. Kim ar fi fost nevoit să accepte discuţiile privind posibila denuclearizare a țării, după ce singurul poligon de teste atomice din această ţară, aflat la Punggye-ri, s-ar fi prăbuşit parţial în urma testelor şi nu mai este utilizabil, scrie presa internațională, citând oameni de ştiinţă chinezi. Dovezi strânse din surse diferite de două echipe de oameni de ştiinţă chinezi indică faptul că poligonul subteran s-ar fi prăbuşit în urma ultimului test nuclear efectuat anul trecut de Coreea de Nord, a anunțat publicaţia „The Wall Street Journal”.
„După toate probabilitățile, Coreea de Nord se gândește nu numai la summitul intercoreean, ci și la reuniunea următoare, cu Statele Unite”.
Im Jong-seok, purtător de cuvânt al președinției sud-coreene