Jurnalul.ro Ştiri Observator Suspendarea activității restaurantelor și cluburilor, aprobată în primă lectură în Guvern

Suspendarea activității restaurantelor și cluburilor, aprobată în primă lectură în Guvern

Guvernul a adoptat, joi, în primă lectură un proiect de lege care să permită suspendarea activității cluburilor și restaurantelor care nu respectă regulile anti-Covid, anunță ministrul de Interne, Lucian Bode.

„Guvernul a adoptat în primă lectură un proiect de lege. Așa cum am promis în condițiile în care Parlamentul României nu ia în discuție amendamentele pe care noi le-am propus la Legea 55, noi propunem un proiect de lege. În primă lectură, pentru că trebuie să parcurgem toate procedurile legale, de transparență. Așteptăm punctul de vedere al avizatorilor și cel mai probabil săptămâna viitoare vom aproba acest PL și îl vom trimite în pc de urgență în Parlament”, anunță Lucian Bode.

El spune că suspendarea activității cluburilor și restaurantelor care nu respectă regulile ar fi una „adecvată și proporțională”.

„În prezent, legea 55 prevede sancțiunea contravențională principală a amenzii în cazul nerespectării de conducătorilor agenților economici a condițiilor stabilite referitoare la desfășurarea acticvității, respectiv a suspendării activității acestora. În practică s-a constatat că anumiți agenți economici, reduși numeric, e adevărat, dar vizibili, au continuat să încalce prevederile legale. am considerat că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat. Considerăm necesară instituireas unei sancțiuni contravenționale complementare. Opinăm că închiderea pe o perioadă de 15 zile, respectiv 30 de zile a sediului principal sau secundar în care desfășoară activitatea constituie o măsură adecvată și proporțională”, adaugă Bode.

El precizează că aplicarea sancțiunii complementare se va materializa prin afișarea, în primă fază, la loc vizibil a mesajulului că spațiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse, iar ulterior nerespectarea sancțiunii complementare se va materializa prin aplicarea de sigilii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: restaurante
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri