Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un tânăr în vârstă de 19 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
„Din actele de urmărire penală efectuate, se reține în esență aceea că, în noaptea de 03/04.07.2025, în timp ce inculpatul se afla cu mai multe persoane la domiciliul uneia dintre acestea, din municipiul Blaj, judeţul Alba, consumând suc și alcool, aceştia au decis să o cheme pe persoana vătămată, un tânăr în vârstă de 20 de ani, pentru a le aduce substanțe psihoactive”, a transmis Parchetul Alba.
Ajuns la blocul unde avea loc petrecerea, tânărul a fost atacat cu violență. A fost înjunghiat în gât cu un briceag, iar viața i-a fost pusă în pericol.Procurorii consideră că fapta a fost una premeditată.
„Pe fondul unui conflict anterior cu persoana vătămată, în scop de răzbunare, inculpatul, având şosete pe mâini, pentru a nu lăsa amprente, şi înarmat cu un briceag pe care îl purta la el de obicei, a ieșit să observe când vine victima. Persoana vătămată a ajuns la locul întâlnirii şi a intrat cu inculpatul în scara blocului, iar la foarte scurt timp, a ieşit sângerând,ţinându-se cu mâinile de gât, şi a plecat cu maşina cu care venise. Toate aceste aspecte au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zona blocului în care a avut loc comiterea presupusei fapte. Rezultă din probele administrate că, în urma premeditării faptei, în timpul cât s-a aflat cu victima în scara blocului, inculpatul i-a aplicat acesteia cel puțin o lovitură cu briceagul , în zona gâtului, cauzându-i o leziune care, conform constatărilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, a afectat regiunea anatomică cervicală anterioară, cu interesare traheală, necesită pentru vindecare un număr de 20-22 zile de îngrijiri medicale, a pus în pericol viața victimei prin aceea că, prin lipsa tratamentului medical adecvat și la timp instituit, ar fi dus invariabil la deces, zona afectată fiind cea a gâtului, regiune anatomică vitală”.
Persoana vătămată este internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, la secţia de terapie intensivă.
Agresorul a fost, inițial, reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile.
(sursa: Mediafax)